Prin modificarea din 2013 a Codului Fiscal s-a permis impozitarea în masă a agriculturii. În opinia vicepreşedintelui
PNL Botoşani, producătorii agricoli din România nu şi-au consolidat însă situaţiile financiare, astfel că impozitarea nu poate conduce la rezultatele urmărite.
„Politicile agricole pe care le susţin vizează tocmai crearea unei clase de mijloc solide, care să constituie baza agriculturii româneşti. Propunerea mea de ajustare a politicilor fiscale se referă la renunţarea impozitării micilor fermieri”, a arătat
Costel Şoptică.
[[banner]]
Aceasta consideră că soluţia optimă ar fi ca agricultorii ce deţin până la 30 ha de teren să nu plătească impozit, ca o susţinere pentru crearea condiţiilor de formare şi consolidare a clasei de mijloc în agricultură.
„Personal, reprezint un colegiu din judeţul Botoşani, care are un aport important în domeniul agriculturii, având în vedere că deţine unele dintre cele mai mari efective de animale din ţară. Cunosc situaţia fermierilor din Botoşani şi tocmai de aceea consider oportună o astfel de măsură”, a mai menţionat
deputatul Costel Şoptică.
Acesta anunţă că, scutirea de la plata impozitului pe venitul agricol pentru micii fermieri va face obiectul unei iniţiative legislative a Partidului Naţional Liberal.
CITEŞTE ŞI:
„Împăratul” prin „împărăţie” cu directoare şi fermieri : Eu de la cineva tre’ să iau. Dacă numai să vă dau, de unde iau? – VIDEO & GALERIE FOTO
CLICK ŞI CITEŞTE DECLARAŢIA POLITICĂ INTEGRALĂ A DEPUTATULUI PNL BOTOŞANI