Inspectorul școlar general a avut un derapaj pe scena conferinței SuperTeach de sâmbătă, organizată la Craiova.
Inspectorul școlar general al județului Dolj, liberalul Daniel Alexandru Ion, a spus că la Colegiul Naţional Militar „Tudor Vladimirescu”, la care a fost profesor în ultimii ani, nu vin cei mai pregătiți elevi, „nu sunt cei mai buni”, iar explicația oferită a fost că „sunt elevi din satul Plosca, județul Teleorman, din satul nu știu care, din județul Vaslui, din satul nu știu care, din județul Botoșani”.
Daniel Ion este membru în biroul politic al PNL Craiova și a fost numit inspector școlar prin detașare în interesul învățământului în anul 2021. Acesta a candidat la concursul de directori în ediția 2022 și a obținut, în timpul mandatului de la șefia inspectoratului, postul de director al celui mai cunoscut colegiu din Craiova, Colegiul Național „Carol I”, scrie Edupedu.ro.
Inspectorul școlar a spus că preferă să vorbească în calitate „de dascăl”, nu de inspector: „vreau să cred că particip aici în calitate de dascăl, nu în calitate de inspector școlar general, astea sunt poziții pe care le ocupi vremelnic și în care încerci să dai tot ce ai mai bun, pe măsura posibilităților”.
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Sute de locuri de muncă vacante la Botoșani, de la director la ajutor de bucătar - LISTA
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024