La acest moment este știut faptul că se dorește ca noul an școlar să fie deschis de la 14 septembrie 2020, iar școlile să funcționeze în baza a trei scenarii de risc. La nivelul județului Botoșani, prin ordin al prefectului, au fost constituite comisii pentru verificarea condițiilor de siguranță sanitară din unitățile de învățământ.
Patru echipe străbat județul până la începerea cursurilor și verifică starea școlilor din mediul urban sau rural.
„Această activitate este deosebită față de ce s-a făcut în anii anteriori, motivat de faptul că trebuie să ne asigurăm că sunt îndeplinite toate condițiile pentru începerea noului an școlar, condiții care țin în mod special de combaterea infectării cu SARS-COV-2. Am atras atenția echipelor că de data asta avem de verificat tot ceea ce înseamnă număr și tipuri de bănci, separatoare pentru elevi. În cursul anului școlar cancelariile nu pot fi folosite, noi am sugerat să fie făcute recomandări directorilor de școli”,
Dan Nechifor, prefectul județului Botoșani
În școlile unde nu există apă curentă, autoritățile propun să fie făcute rezerve de apă.
În ciuda măsurilor luate, există o sumedenie de părinți, inclusiv din Botoșani și de ordinul miilor la nivel național, care ar prefera în continuare „școala online”.
Și asta din cauza fricii de infectare cu noul coronavirus, mai ales în familiile în care există rude care se încadrează în categoriile cu risc ridicat.
Oficial însă nu au fost înregistrate astfel de situații la nivelul Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Botoșani.
Neoficial, sunt persoane care susțin că nu vor lăsa copiii la școală.
„În mod oficial, nu am primit un astfel de semnal, din partea vreunei școli. Cel puțin până acum. Neoficial, sigur părerile sunt împărțite, dar mai avem două, trei săptămâni până începe școala dar oficial, repet, nu sunt cazuri de acest gen”,
Gabriel Hârtie, inspector școlar general Botoșani
La nivelul fiecărei școli există asociații ale părinților, cu reprezentant desemnat care poate comunica directorului unității de învățământ dacă există persoane care refuză să trimită copiii la școală, de teama virusului.
„Decizia este a dlor, pentru că se gândesc la copiii dlor, chiar dacă legea ne obligă, atât timp cât învățământul este obligatoriu, ne obligă pe toți ca și părinți să trimitem copiii la școală. Având în vedere această situație deosebită, sigur, decizia este a dlor. Eu le recomand totuși să trimită copiii la școală pentru că noi vom face tot posibilul să avem măsurile de siguranță impuse de DSP și sperăm să nu avem cazuri deosebite”,
Gabriel Hârtie, inspector școlar general Botoșani
În cazul în care vor exista astfel de situații, iar de la Ministerul Educației nu vor fi date derogări pentru copiii în situații de risc care să poată opta pentru sistemul de învățământ, se poate ajunge chiar la excluderi din sistemul educațional, în baza unor absențe de lungă durată.
„Dacă se decide la nivelul unei școli să aplicăm scenariul verde, ceea ce înseamnă că toți copiii vor veni la școală, sigur copilul care lipsește și nu are motive întemeiate pentru scutirea absențelor, din păcate va suporta consecințele din regulament, în sensul în care i se vor trece absențe și riscă exmatricularea, depinde în ce clasă este. Dar noi nu dorim să ajungem la astfel de situații în care copilul să nu vină la școală un semestru întreg din cauza acestei pandemii”,
Gabriel Hârtie, inspector școlar general Botoșani
„Cu toții trebuie să ne aducem aportul la această situație”, a concluzionat șeful educației botoșănene situația din noul an școlar a cărui deschidere va fi posibilă atât cu sprijin al autorităților locale cât și a celor centrale.
Probabil că data de 14 septembrie nu va mai avea farmecul de altădată iar elevii se vor deplasa direct în clase fără a se mai întâlni în tradiționalele careuri din curtea școlii.
Modul în care va fi deschis noul an școlar va fi stabilit de șefii din educație împreună cu specialiștii din cadrul Direcției de Sănătate Publică (DSP).
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
DRAMĂ înainte de Crăciun, soții ajunși arși la Urgențe după explozie, în stare extrem de gravă
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 23, 2024
Apa întreruptă pe timpul nopții într-un municipiu și două comune din cauza consumului exagerat
Sergiu Bălășcău
Dec 23, 2024
O femeie și soțul său și-au incendiat casa după ce au încercat să aprindă soba cu benzină
Sergiu Bălășcău
Dec 23, 2024
ATENȚIE ȘOFERI: Codul Galben de ceață și polei a fost prelungit
Sergiu Bălășcău
Dec 23, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile