Trei societăți comerciale au fost verificate de polițiștii de imigrări din Botoșani, scopul acțiunii fiind prevenirea și combaterea migrației ilegale.
Joi, 31 august 2023, polițiști din cadrul Biroului pentru Imigrări al Județului Botoșani, în cooperare cu polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani au desfășurat, în județul Botoșani, o acțiune pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale.
În acest context au fost verificate trei societăți comerciale, fiind legitimați 7 străini din Nepal și Pakistan, toți bărbați, cu vârste cuprinse între 26 și 32 de ani.
Din verificări a reieșit că persoanele în cauză au intrat legal în România, în scop de angajare în muncă.
De asemenea, pe timpul acțiunii a fost desfășurată o verificare în vederea stabilirii existenței coabitării matrimoniale dintre un cetățean român și un cetățean străin.
În cadrul activităților nu au fost constatate nereguli.
Acțiunile polițiștilor vor continua și în perioada următoare și reamintim cetățenilor străini să respecte în continuare dreptul de ședere în România și legislația în domeniu.
Magic Event's Zăicești se deschide în mai cu eleganță exclusivistă și tehnologie de ultimă generație
Redacția Botoșăneanul
Mar 18, 2025
Nova ApaServ, anunț privind plata facturilor
Redacția Botoșăneanul
Mar 18, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 18, 2025
Peste 1.700 de botoșăneni loviți de viroze, copii internați în spital cu gripă
Oana Sava
Mar 18, 2025
ASTĂZI: Peste 200 de elevi botoșăneni nu au dat simularea la matematică
Oana Sava
Mar 18, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile