Șase mandate de percheziție au fost puse în aplicare.
Perchezițiile s-au desfășurat, joi, la două imobile şi un spaţiu de depozitare, respectiv la trei puncte de lucru aparţinând unei societăţi comerciale administrate de un bărbat de 53 de ani, din comuna Broscăuţi.
Având în vedere cercetările ce se efectuează într-un dosar penal întocmit sub aspectul comiterii infracţiunii de evaziune fiscală, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, cu sprijinul celor din cadrul Poliţiei municipiului Dorohoi şi Secţiei Rurale nr. 4 Dorohoi, au pus în executare 6 mandate de percheziţie domiciliară.
Cu ocazia activităţilor, la locaţiile vizate au fost identificate şi ridicate în vederea continuării cercetărilor, conform prevederilor Codului de Procedură Penală, mai multe înscrisuri şi documente cu privire la care există indicii temeinice că nu au fost înregistrate în evidenţa contabilă a societăţii, în scopul sustragerii de la plata taxelor şi impozitelor către bugetul de stat.
De asemenea, a fost indisponibilizată în vederea recuperării prejudiciului cauzat, suma de 11.400 de lei.
În urma probatoriului administrat a rezultat că în cursul anului 2019, reprezentanţii societăţii comerciale respective au achiziţionat în nume propriu de la diverşi agenţi economici de pe raza judeţului Suceava diferite produse ( în special alimentare), pe care le-au comercializat ulterior prin intermediul punctelor de lucru ale societăţii, realizând astfel venituri pe care nu le-au declarat organelor fiscale şi sustrăgându-se în acest fel de la plata taxelor şi impozitelor către bugetul de stat.
Prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională urmează să fie cuantificat de către organele fiscale.
În cauză se continuă cercetările, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani, la finalizarea acestora urmând să fie propusă soluţie conform legislaţiei în vigoare.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Bărbat prins sub „aburii alcoolului” după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
De la 17 grade la lapoviță și ninsoare: Ce ne așteaptă săptămâna viitoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Pericol pe șosele: Șofer prins mort de beat la volan
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024