Niciodată nu pare să fie prea târziu pentru o reacție fermă a autorităților de la Botoșani care au rolul de a asigura ordinea și liniștea publică, pentru cetățenii care conviețuiesc în liniște. Acest lucru este demonstrat de acțiunile din ultima perioadă în zonele considerate a fi problematice din municipiul Botoșani.
Fie că vorbim de DIICOT, poliție sau jandarmi, acțiunile au vizat Centrul Istoric al municipiului Botoșani unde a fost deconspirată o rețea a traficului de droguri.
Au urmat alte acțiuni punctuale din partea instituțiilor responsabile care au culminat joi cu o amplă descindere organizată de poliţişti de la Ordine Publică şi Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean, ofițerii de la Serviciul de Acțiuni Speciale, dar și funcționari de la SC Locativa SA sau Serviciul de Evidență al Persoanei Botoșani.
Asta pentru că au fost vizate preponderent chiriași ai locuințelor sociale ale Primăriei și astfel au fost răscolite astfel de imobile din Centrul Istoric, Parcul Tineretului și străzi apropiate de aceste zone.
S-a urmărit destructurarea unei rețele de hoți de buzunare ce acționează în zonele menționate dar mai ales în Piața Centrală a municipiului unde traficul de oameni este unul însemnat. În locuințele unde au avut loc descinderi au fost găsite bunuri furate.
De asemenea, structurile din subordinea Primăriei au căutat persoane care locuiesc fără forme legale în locuințele statului fiind un fapt știut că unii chiriași obișnuiesc să subînchirieze către alte persoane, contra unor sume de bani, de multe ori obținute din furturi.
Joi dimineață, la ora 6:00 dimineața mascați, procurori, polițiști și jandarmi au descins la mai multe locuințe unde aveau informații că găsesc membri ai rețelei de hoți din buzunare.
În total au fost legitimate 270 de persoane în doar câteva ore însă la acest moment nu se știe câte dintre acestea locuiau fără forme legale.
Totodată a avut loc şi o razie în Piaţa Centrală acolo unde operează în mod tradiţional hoţii de buzunare din Botoşani.
La o zi după descinderile care au avut loc, în Centrul Istoric a continuat seria amenințărilor la adresa jurnaliștilor Botoșăneanul. Melania Ciubotariu, una dintre chiriașele Locativa vizate de descinderi a amenințat un jurnalist, din nou, notându-i numărul de la mașină, cu mesajul că va ”avea grijă și de autoturism și de persoana în cauză”. Aceste amenințări vin după seria celorlate acte de vandalism la redacția Botoșăneanul din Centrul Istoric, când ușa și geamurile au fost murdărite cu fecale sau când s-a aruncat cu o piatră în interior și au fost vandalizate două mașini, una aparținând unui ziarist, cealaltă unui colaborator. Totul pentru descurajarea jurnaliștilor de a mai scrie despre ceea ce se întâmplă în această zonă.
O plângere va fi depusă luni la IPJ Botoșani cu privire la femeia din Centrul Vechi ce a proferat amenințări la adresa jurnaliștilor.
DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:
Cătălin Silegeanu și Ariadna Cârligeanu, mesaj de mulțumire și mobilizare pentru Ziua Națională
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Manifestări culturale la Casa Memorială „Nicolae Iorga” - PROGRAMUL
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Declarația zilei 27 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 27, 2024