Astfel, pentru probarea infracţiunii de ”
colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor ce trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia, prevăzută şi pedepsită de lege”, poliţiştii din cadrul
Inspectoratului de Poliție Județean Botoşani – Secţia Rurală 1 Botoşani şi Serviciul de Investigare a Fraudelor, cu sprijinul luptătorilor Serviciului Acţiuni Speciale au pus în executare cinci mandate de percheziţie. Activităţile s-au defăşurat simultan la imobile din
localităţile Răuseni, judeţul Botoşani şi Călugăreni, judeţul Suceava.
Din câte se pare, doi bărbaţi, ambii în vârstă de 28 de ani, sunt bănuiţi că, în perioada ianuarie – februarie 2015, au desfăşurat activităţi cu țigări ilegale. În urma controlului la locuința unuia dintre suspecţi, în localitatea Călugăreni din judeţul Suceava, poliţiştii au descoperit şi ridicat
11.800 ţigarete (590 pachete) cu timbru de acciză Republica Ucraina.
De asemenea, la un punct de lucru aparținând unei societăţi comerciale din comuna Răuseni, judeţul Botoşani a fost găsită cantitatea de 17 litri băuturi alcoolice pentru care nu existau documente legale de proveniență.
”În cauză continuă cercetările, în vederea stabilirii şi probării întregii activităţi infracţionale a celor doi suspecţi”, se mai arată în comunicatu de presă trimis de
IPJ Botoșani.
CITEȘTE:
Culmea contrabandei: Hoțul strigă ”hoțul” la Poliția de Frontieră din Botoșani