La această oră procurorii de la Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava se află în biroul directorului general Florin Sandu.
Anchetatorii fac verificări la o serie de documente care vor fi cel mai probabil ridicate pentru verificarea actelor de corupție.
Potrivit procurorului șef al DNA Suceava, Mihaela Mihai Popa, la acest moment nu pot fi date publicității detaliile legate de ancheta penală și nici persoanele care sunt vizate de acțiunea de vineri dimineață.
Cert este că natura cercetărilor este strâns legată de specificul activității societății Modern Calor care furnizează servicii de termoficare.
De asemenea, se pare că sunt verificate alte aspecte decât cele legate de proiectul european pe termoficare și societatea Inginer Consultant, care a făcut obiectul unei alte anchete, din martie 2015.
”Există și acest lucru în atenția noastră dar acum sunt și aspecte diferite”,
Mihaela Mihai Popa, procuror șef DNA Suceava
În urmă cu doi ani de zile, procurorii DNA Suceava au efectuat percheziții la Primărie și Modern Calor, vizat fiind contractul ”Asistență tehnică pentru supervizarea lucrărilor sursă și rețele pentru implementarea proiectului «Reabilitarea sistemului de termoficare urbană la nivelul Municipiului Botoșani pentru perioada 2009 – 2028 în scopul conformării la legislația de mediu și creșterii eficienței energetice»”.
Mai multe despre acest subiect puteți citi în linkul de mai jos:
DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL:
ACUM: FC Botoșani înfruntă FC Voluntari într-o atmosferă copleșitoare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Gamă nouă de cosmetice cu aur la Farmacia Anca, de la cremă la balsam de buze
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Tânăr din Suceava amendat cu 2.000 de lei, polițiștii i-au golit și mașina
Oana Sava
May 04, 2024
Produs nou la Anca Farm: Gastro Calm, aliatul tuturor după mesele copioase de Paști
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Lumina Sfântă adusă de la Ierusalim sâmbătă seara: Ajunge și în parohiile din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024