Un colier celtic şi două fragmente de podoabe, din jurul anului 500 î.Hr, au fost descoperite de trei bărbaţi în pădurea Aluniş din judeţul Botoşani. Aceştia au autorizaţie de cercetare arheologică de doar doi ani, iar dacă se va confirma că piesele sunt autentice, valoarea lor este inestimabilă.
Pentru cei trei bărbaţi, descoperirea este un veritabil trofeu, mai ales că aceasta ar putea avea o valoare arheologică inestimabilă, scrie observatornews.ro
"Este locul unde am găsit tezaurul. În groapa asta am găsit colierul celtic. Aici, în această groapă am găsit un fragment de podoabă ceva şi aici am găsit, în cealaltă gropiţă, am găsit inelul", explică unul dintre cei trei bărbaţi.
Legaţi de pasiunea comună pentru detectarea comorilor ascunse în pământ, bărbaţii au obţinut toate autorizaţiile cu doar doi ani în urmă.
Iar până acum, descoperirile lor au fost mai puţin spectaculoase.
"La sfârşitul zilei găsim, spre exemplu, 10-20 de monede. Atunci noi facem un calcul şi cam ştim cam ce zonă este şi poţi să descrii zona respectivă, poţi să zici că aici e o zonă comunistă, adică găsim numai monede din perioada comunistă", a declarat Eugen Peiu.
Toate piesele au ajuns la Direcția Județeană pentru Cultură Botoșani.
"Noi ne-am dat seama imediat că e ceva de interes, de patrimoniu şi atunci am ales, am decis toţi trei să nu o curăţăm, să nu-i facem nimic, să n-o deteriorăm şi să mergem cu ea direct la autorităţi", continuă Peiu.
"Dacă se va constata valoarea mare a acestui obiect, el va fi clasat ca un bun cultural mobil şi va fi trecut în fondul patrimoniului cultural naţional sau chiar în tezaur dacă valoarea sa va fi considerată excepţională", spune Marius Mihăilescu, inspector Direcția de Cultură Botoșani.
Conform legii, cei care descoperă astfel de comori sunt obligaţi să le predea autorităţilor şi pot primi între 30 şi 45% din valoarea bunurilor, dacă acestea sunt autentice. O descoperire similară a mai avut loc în anul 2017, la Miroslava, judeţul Iași, însă această piesă era mult mai degradată.
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Liviu Ciobotariu după victoria cu FCSB: Au avut atitudine, au avut agresivitate
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024