Cinci persoane care se sustrăgeau unor pedepse cu închisoarea stabilite de instanţe de judecată au fost deferite unităţile de detenţie în urma unor descinderi care s-au derulat ieri, 23 mai 2013 în municipiu dar şi mai multe localităţi din judeţul Botoşani.
Astfel, poliţiştii Compartimentului Urmăriri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean cu sprijinul Serviciului Acţiuni Speciale au acţionat pe raza municipiului Botoşani şi a comunelor Hilişeu Horia, Pomârla şi Dersca, în scopul depistării mai multor persoane urmărite în temeiul legii. În urma descinderilor efectuate, poliţiştii i-au depistat pe B.Sumer de 23 ani, din municipiul Botoşani, L. Vasile de 42 ani din comuna Dersca, S. Dorin de 47 ani, din comuna Hilişeu Horia, M. Neculai de 42 ani, din comuna Pomârla şi A.Nicuşor de 38 ani, din comuna Coţuşca.
Pe numele acestora existau emise de către instanţele judecătoreşti mandate de executare a unor pedepse cu închisoarea (între 1 an şi 3 ani) pentru săvârşirea unor infracţiuni de furt, constituire în grup infracţional organizat, contrabandă sau infracţiuni care aduc atingere unor relaţii privind convieţuirea socială. Cele cinci persoane au fost conduse şi încarcerate în Penitenciarul Botoşani.
CITEŞTE:
Prejudiciul de 1.000 miliarde : arestări după descinderile din Botoşani şi Bucureşti