Botoșănenii care în anii 90 şi-au depus economiile la Casa de Economii şi Consemnaţiuni pentru cumpărarea de autoturisme Dacia vor fi despăgubiţi.
Decizia a fost luată în urma unei ordonanţe a Guvernului emisă la începutul lunii martie. Astăzi, fiecare CEC poate ajunge să valoreze 20.000 de lei.
Deși legea despăgubirilor există din anul 2007, aceasta nu a fost pusă în aplicare din cauza unor neconformități legislative. În 2016, Guvernul Cioloș a emis o ordonanţă de urgenţă prin care stabileşte că despăgubirile vor fi făcute sub forma unor titluri de stat emise pe numele Cec Bank şi BRD.
În Monitorul Oficial nr. 171 din 7 martie 2016 a fost publicată Legea nr. 19/2016 privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 19/2014 pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 156/2007 privind despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la Casa de Economii și Consemnațiuni C.E.C. – S.A. în vederea achiziționării de autoturisme.
Pentru a intra în posesia titlurilor de stat trebuie să faceţi o adresă către Ministerul Finanţelor Publice, iar după ce primiți răspunsul, depuneți alte două adrese spre BRD şi Cec Bank. Răspunsul la aceste solicitări ar trebui să îl primiţi în cel mult 30 de zile. Legislația actuală le permite să fie despăgubiți în aproximativ 2 luni de zile, potrivit jurnaliștilor de la ziarul Eskape.
Românii trebuie să pregătească un act de identitate valabil, acte de stare civilă, procură specială autentificată pentru a face dovada mandatului, certificat de moştenitor şi alte documente legale, după caz, precum şi declaraţie pe proprie răspundere că nu au încasat despăgubirea până acum.
Avocații susțin că românii își pot recupera banii și de pe libretele de economii cu dobândă pe termen, la vedere sau de pe cele cu dobândă și câștig de autoturisme, însă pentru acest lucru trebuie să dea statul român în judecată. Există deja cazuri în instanță, iar românii au început să câștige procesele.
Vezi și : Te pricepi la calculatoare și vrei să câștigi 2.000 de euro? UITE ce oferă Guvernul
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 25, 2024
Declarația zilei 25 noiembrie 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 25, 2024
ACUM: USR-iștii de la Botoșani, de la extaz la agonie – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024