Tragedia rutieră a avut loc în urmă cu cinci ani, interval în care au fost desfășurate ancheta Poliției dar și procesul privitor la bărbatul care s-a făcut vinovat de moartea victimei.
Un botoșănean a accidentat mortal o femeie în vârstă din Darabani, undeva prin luna august a anului 2019. Costel Marian G. se afla la volanul unui autoturism în curtea unei persoane, pentru a schimba o roată de rezervă. La momentul în care a încercat să iasă cu spatele a accidentat-o mortal pe femeie.
A fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă iar procesul s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Darabani.
În septembrie 2023 judecătorii dărăbăneni s-au pronunțat și l-au condamnat la închisoare cu suspendare pentru o perioadă de doi ani, cu termen de încercare de patru ani. Instanța a stabilit și o serie de daune morale pentru părțile civile constituite în dosar, respectiv patru copii ai victimei împreună cu șase nepoți. În total, daunele se ridicau la suma de 228.000 de lei.
Atât inculpatul cât și părțile civile dar și firma de asigurări au formulat apel la Suceava.
Sentința definitivă a fost pronunțată de Curtea de Apel Suceava în cursul zilei de 5 august 2024.
Judecătorii suceveni au admis toate apelurile și în primă fază au diminuat pedeapsa șoferului.
Curtea de Apel Suceava
„Condamnă pe inculpatul G. C. M. la pedeapsa de un an închisoare, în loc de doi ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. Reduce termenul de supraveghere stabilit în sarcina inculpatului Gabură Costel Marian de la patru la doi ani. Înlătură din sentință obligația de comunicare a hotărârii către Serviciul Poliţiei Rutiere din cadrul I.P.J. Botoşani”
De asemenea, instanța l-a obligat pe botoșăneanul condamnat să urmeze un program de reintegrare socială dintre cele derulate de către Serviciul de Probațiune Botoșani.
Mai mult, la Curtea de Apel Suceava aproape că s-au dublat sumele oferite părților civile sub formă de daune morale.
Cuantumul daunelor pe care trebuie să le plătească firma de asigurări a fost majorat astfel:
În total rezultă o sumă de 285.000 de lei, adică aproape 60.000 de euro.
Iar asta după ce, judecătorii au stabilit că 70% din culpă aparține conducătorului auto și doar 30% victimei care a decedat.
Plata se va face de către firma asiguratoare până în cea de-a zecea zi de la primirea oficială a sentinței judecătorești.
În cazul întârzierilor, daunele morale se transformă în moratorii și se percepe un procent de 0.2% pentru fiecare zi de întârziere.
Curtea de Apel Suceava
„Înlătură din sentința penală obligarea părților responsabile civilmente la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0.2%/zi calculate la despăgubirile morale menționate pentru fiecare parte civilă începând cu data rămânerii definitive a hotărârii până la plata integrală a daunelor morale acordate”,
De asemenea, firma de asigurări este obligată și la plata unei sume de 4.500 de lei (în loc de 2.500 de lei la prima instanță) cheltuielile judiciare precum și onorariul avocatului părților civile, în cuantum de 3.000 de lei.
Sentința este definitivă.
Culmea, același bărbat pare să fie răspunzător de producerea unui alt accident rutier mortal în care și-au pierdut viața o botoșăneancă împreună cu fiica ei.
Accidentul rutier a avut loc în apropiere de Cluj unde un microbuz a fost lovit de un tren, tot în luna august, dar a anului 2021. La volan se afla Costel Marian G. din Darabani.
Femeia care era împreună cu fiica ei se întorceau din Italia acasă, la Darabani.
La vremea aceea presa din vestul țării scria că Rodica Antonesei (mama) și Alexia (fiica) erau bucuroase că merg în România în vacanță. Mama era în relații cordiale cu unul dintre șoferi, i-a spus Alexiei că sunt vecini la Darabani, în județul Botoșani, și că practic au copilărit împreună.
Era cel care avea să fie la volan în momentul accidentului. Același care a fost condamnat pentru moartea bătrânei, în curtea casei din Darabani.
Șoferul este judecat din nou pentru ucidere din culpă, procesul fiind înregistrat pe rolul Judecătoriei Dej în septembrie 2023. În acest caz vorbim despre 17 persoane care s-au constituit părți civile în dosar. De altfel, durata procesului a fost deja contestată de rudele celor două persoane decedate.
Rodica Antonesei avea 40 de ani și a murit pe loc după ce microbuzul a fost lovit de tren.
Fiica ei Alexia era în vârstă de 10 ani și a murit la un spital din Cluj, unde ajunsese în comă.
Familia celor două a fost de acord ca organele copilei să fie donate. Prin acest gest extraordinar au fost salvate patru vieți care au primit inima, rinichii și ficatul Alexiei.
Inima Alexiei a ajuns la un copil din Budapesta.
ACUM: Revoluționarii și șefii din administrație se pregătesc să comemoreze eroii din 1989
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Primar amenințat cu moartea într-un LIVE, bărbat adus în cătușe la Botoșani: Îl omor cu mâna mea
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Un botoșănean care s-a pus pe afumat carne a fost la un pas să dea foc la casă
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile