Una dintre cele mai frumoase clădiri ale orașului s-ar putea transforma în muzeu. Aceasta dacă autoritățile locale vor reuși să o transfere din patrimoniul Ministerului Sănătății.
După cum v-am informat joi, Primăria Botoșani dorește să intre în posesia fostelor sedii ale Direcției de Sănătate Publică (DSP) din strada Marchian și Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) din bulevardul Mihai Eminescu.
Primarul este sceptic însă cu privire la șansele de reușită, însă are ceva idei privind destinația acestor imobile: un muzeu, respectiv o grădiniță. Primul să fie făcut însă de Consiliul Județean.
”Am dubii, în general Statul se desparte greu de clădiri și aici am experiența clădirilor de la unitățile militare - vorbesc de clădiri nu de terenuri, care sunt cum sunt - iar în clădirea de aici, de pe Marchian, nu știu ce am putea să facem, dar s-a discutat foarte mult că putem face o secție a Muzeului ca să putem scoate din subsol toate tablourile care stau acolo și cred că s-a discutat la un moment dat ca acea clădire să revină Consiliului Județean. Nu știu ce am putea să facem noi acolo, ne luăm până la urmă niște obligații în plus, dar dacă d-na Ciofu poate rezolva”,
Cătălin Flutur, primar Botoșani.
Edilul șef a menționat că, în trecut, atunci când trebuia găsit un sediu pentru Grădinița 24, a încercat transferarea celui părăsit de CAS, care se afla în apropierea imobilului ce adăpostea grădinița, însă Ministerul Sănătății nu și-a dat acordul.
Primarul nu crede că supraimpozitarea clădirilor degradate ar putea constitui o soluție care să-i determine pe proprietari să renunțe la acestea sau să le renoveze.
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
„Rățușca cea urâtă" din nou pe scena Teatrului „Vasilache"
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Studenți de la Suceava, în vizită la Penitenciarul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024