Astăzi, 12 noiembrie, se împlinesc 27 de ani de dispariția aviatorului născut la Botoşani, dintr-o veche familie moldovenească, având şi rădăcini greceşti.
Se împlinesc astăzi 27 de ani de la moartea lui Dan Vizanty. Memorabila discuţie din 24 August 1944, parcă trasă dintr-o tragedie antică, după cum o caracterizează istoricul Neagu Djuvara.
"Dragă Vizanty, într-o jumătate de oră, voi lansa un bombardament asupra Bucureştiului; Ce vei face?
Fără ezitare, răspund:
Ridic aviaţia de vânătoare.
El: Te înţeleg, fiecare cu datoria sa.
Eu: Nu există alternativă. Tristă realitate. Dacă ne ajută Dumnezeu, ne vom reîntâlni într-o zi pentru a evoca doar clipele fericite petrecute împreună".
Astfel a luat sfârşit, la 24 august 1944, la orele 8.30, o convorbire telefonică intrată în istorie, între comandantul german al aviaţiei din Balcani, colonelul Eduard Neumann, şi căpitanul aviator Dan Valentin Vizanty, devenit, în urma Armistiţiului cu Forţele Aliate, comandantul grupurilor de vânătoare româneşti (1 şi 6) reunite pe aerodromul Popeşti-Leordeni. Până în ajun fuseseră prieteni şi camarazi de arme, scrie Ana Maria Vizanti, fiica aviatorului născut la Botoșani.
Povestea curge mai departe:
După 35 de ani de la memorabila discuţie din 24 August 1944, "parcă trasă dintr-o tragedie antică", cum o caracterizează istoricul Neagu Djuvara, în octombrie 1979, are loc la Munchen, Reuniunea Internaţională a Piloţilor de Vânătoare, sub patronajul lui Walter Scheel, Preşedinte al Germaniei Federale (între 1974 şi 1979), şi membru al Asociaţiei Piloţilor de Vânătoare Germani. La această reuniune participă, ca invitat de onoare, Comandorul Dan Vizanty. Cu această ocazie, lucru de neimaginat în urmă cu 35 de ani, cei doi protagonişti ai acelui dialog s-au reîntâlnit într-un cadru festiv şi emoţionant.
Să ne întoarcem în timp şi să urmărim viaţa şi cariera tatălui meu, acest personaj cu un destin „ieşit din comun”, cum l-a definit acelaşi Neagu Djuvara.
Dan Vizanty, cunoscut între prieteni şi camarazi drept "Mon Cher", după cum îi plăcea lui însuşi să se adreseze prietenilor, s-a născut la 9 februarie 1910 la Botoşani, dintr-o veche familie moldovenească având şi rădăcini greceşti. Deşi aspiraţiile lui erau iniţial îndreptate spre teatru, după doi ani de Conservator la Iaşi, Dan Vizanty a avut revelaţia adevăratei sale vocaţii – zborul. Abandonează studiile sale artistice şi se înscrie la Şcoala Militară de Ofiţeri Aviaţie de la Cotroceni, pe care o absolvă în 1931. Parcurge toate treptele ierarhiei militare: sublocotenent-observator aerian (1931), pilot de război (1932); pilot de vânătoare (1934); Locotenent aviator (1936); Căpitan aviator (1939), grad pe care îl va deţine şi în timpul războiului. Este perioada (1931-1940) desăvârşirii formării sale ca ofiţer şi comandant de escadrilă, în cadrul Flotilei 1 Aero, când urmează diferite cursuri de perfecţionare şi zboară pe cele mai diverse tipuri de avioane: M.S.35, M.S.230, SET, Potez XXV, Moth, Hawk, PZL-11F, Fleet, Heinkel-112 etc.
După cum scrie el însuşi într-un articol, cel de al doilea război mondial a fost pentru armata şi aviaţia română „o luptă prodigioasă şi extrem de dificilă a unei armate care, pe parcursul aceluiaşi conflict, a luptat, la început cu URSS la est, cu anglo-americanii în interior, şi la final, cu germanii la vest.” Istoricul şi eseistul Mircea Platon, în articolul Peste cenuşa imperiilor, remarcă: "Dan Vizanty a fost un personaj silit să se mişte între două fronturi, prin sârma ghimpată dintre două lumi care îşi caută reciproc anihilarea."
Începând cu 22 iunie 1941, Dan Vizanty s-a distins în calitate de comandant al Escadrilei 43 Vânătoare în timpul campaniei de recucerire a Basarabiei. Această escadrilă era echipată cu avioane PZL 11F de fabricaţie poloneză. Astfel, între iunie 1941 şi august 1942 participă la peste 50 de misiuni de război şi se distinge prin curaj şi spirit de sacrificiu.
În perioada august 1942 şi august 1943 este numit şef de cabinet al Sub-Secretarului de Stat al Aerului (SSA), generalul Ghe. Jienescu.
Imediat după raidul american de la 1 august 1943 (operaţiunea Tidal Wave, de altfel eşuată), ministrul Ghe. Jienescu, ţinând seama de iminenţa unor noi incursiuni americane, decide restructurarea aviaţiei române. Astfel, Dan Vizanty este numit comandantul Grupului 6 Vanătoare (cod „Paris”), grup ce avea ca misiune apărarea capitalei şi a zonei petroliere Ploieşti-Câmpina, contra atacurilor aviaţiei americane. Grupul, bazat iniţial la Pipera, apoi la Popeşti-Leordeni, avea în dotare avioane IAR 80 şi IAR 81, concepute şi fabricate în România la uzinele IAR Braşov, comparabile cu cele mai moderne avioane de luptă ale vremii.
Pentru Grupul 6 şi comandantul său este perioada celor mai dramatice dar şi glorioase lupte împotriva aviaţiei americane. În ciuda evidentei inferiorităţi numerice şi tehnice, unităţile grupului 6 (cele trei escadrile 59, 61 şi 62) formate din piloţi de elită, înzestraţi cu un curaj excepţional, au doborât peste 90 de avioane de bombardament cu patru motoare şi 45 de avioane de vânătoare. Dan Vizanty, personal, a doborât 12 Fortăreţe Zburătoare (B-17) şi Liberatoare (B-24) şi 3 avioane de vânătoare (Lightning).
În primăvara anului 1944, în urma succeselor repurtate de aviaţia de vânătoare română care punea serioase probleme Aliaţilor, Comandamentul Interaliat decide un raid de anvergură care să anihileze acest punct de rezistenţă. Aviaţia de vânătoare americană (Forţa a 15-a Aeriană), bazată la Foggia, desemnează grupurile de vânătoare Gr. 1 şi Gr. 82, dotate cu aparate Lightning P-38, să se ocupe de această operaţiune. Data raidului a fost fixată pe 10 iunie 1944, la o oră neobişnuită (8 dimineaţa), şi la joasă înălţime pentru a surprinde şi distruge aviaţia română de vânătoare la sol. Raidul, la care au participat peste 100 Lightning-uri, s-a dovedit însă un enorm eşec, nici un avion de vânătoare românesc nefiind surprins la sol. În plus, după o luptă dură şi impresionantă, aviaţia americană a trebuit să se retragă, cu peste 50% pierderi. Astfel, 10 iunie 1944 rămâne ziua de glorie a Grupului 6 Vânătoare, a lui Dan Vizanty şi a avionului IAR 80/81. În acea memorabilă zi, denumită de americani « Blackest day », aceştia au pierdut 24 de Lightning-uri (23 după unele surse), în timp ce românii au deplâns 3 pierderi.
După 23 August 1944, Dan Vizanty devine comandantul grupurilor 1 şi 6, reunite pe aerodromul Popeşti-Leordeni, şi asigură apărarea Bucureştiului contra atacurilor germane, scoţând din luptă, cu unităţile sale, 25 de avioane germane.
Din 8 septembrie 1944, până la sfârşitul războiului, D. Vizanty continuă campania din vest contra Germaniei, în calitate de comandant al Grupului 1 Vânătoare, grup dotat în mare parte cu avioane Messerschmidt 109G. La 10 Mai 1945 este avansat la gradul de lt. Comandor.
La sfârşitul războiului totalizează peste 4600 ore de zbor şi 16 victorii aeriene (43, conform sistemului de calcul prevăzut de Statul Major al Aerului Secţia a II-a).
Ca recunoaştere a calităţilor sale de pilot şi comandant, „pentru fapte de arme excepţionale săvârşite pe câmpul de luptă”, Dan Vizanty a primit înalte decoraţii şi distincţii, printre care, „Virtutea Aeronautică”, diverse clase, până la gradul ofiţer, „Coroana României”, Steaua României”, precum şi cea mai înaltă distincţie militară românească, Ordinul militar „Mihai Viteazul”, acordat de Regele Mihai, la 3 octombrie 1944, fiind singurul pilot de IAR 80, decorat pentru meritele sale în confruntările cu aviaţia americană.
După război, odată cu instaurarea regimului comunist, este trecut în rezervă, împărtăşind soarta multor personalităţi remarcabile ale Aviaţiei Regale Române. Având o atitudine fermă şi refuzând orice fel de compromisuri, suportă cu demnitate şi curaj toate încercările la care a fost supus în noul context istoric. Este nevoit să accepte şi să practice meserii care nu aveau nici o tangenţă cu priceperea, competenţele şi adevărata sa vocaţie. Astfel, în prima parte a anilor 50, este tehnician la Intreprinderea „Recuperarea” din Braşov, unde, printre altele, participă la recuperarea epavelor de avioane rămase după război, iar apoi, este încadrat la Plafar, unde se ocupă de cultivarea şi recoltarea plantelor medicinale.
Revenit în Bucureşti, va fi o perioadă macaragiu la CF Otopeni, ca la 11.08.1961 să fie arestat şi învinuit de „uneltire contra ordinei sociale“, conform renumitului articol 209 al Codului Penal comunist din 1948. Era de mult urmărit ca fost ofiţer al Aviaţiei Regale Române. Este condamnat la 5 ani închisoare, condamnare însoţită de confiscarea averii şi suspendarea pensiei militare. Efectuează aproape 2 ani, între 1961-1963, fiind pus în libertate printr-un decret de graţiere. Imediat ce iese din închisoare, ca o nouă dovadă de curaj, dă statul comunist în judecată revendicând repunerea sa în drepturile civile şi restituirea bunurilor confiscate. Câştigă procesul, înregistrând nu numai o victorie juridică ci, în primul rând, o nouă, strălucită victorie morală, demnă de un mare luptător. În continuare, îşi înfruntă destinul, câştigându-şi existenţa ca tehnician mecanic iar, în final, ajunge subinginer la o Intreprindere de îmbunătăţiri funciare din Bărăgan.
Dan Vizanty moare la Paris, la 12 noiembrie 1992, acolo unde „până la urmă, a primit aprecierea şi respectul ce i-au fost refuzate în ţara sa“.
Articolul scris de Ana Maria Vizanti AICI
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
