(P) Vara și-a intrat în drepturi iar gândul tuturor este la săptămânile de vacanță, pe care le așteptau cu atâta nerăbdare încă din timpul anului. Hotelierii pun la punct ultimele detalii pentru a-și aștepta clienții în condiții cât mai bune, deoarece s-a demonstrat că românii au început să aibă un simț estetic mult mai bine dezvoltat iar acest criteriu este unul important în momentul în care aleg locația în care își vor petrece vacanța.
La modă acum sunt locațiile luxoase, cu un design inspirat din marile hoteluri ale Occidentului. Apreciază în mod deosebit adaptarea hotelierilor la tehnologiile smart, atât de populare în ziua de astăzi și care, desigur, ne fac și viața mai ușoară.
Baia este, cu siguranță, pentru mulți, încăperea cea mai importantă dintr-o cameră de hotel sau apartament, deoarece vor ca aceasta să arate impecabil și să fie igienizată cum trebuie. De aceea, trebuie să te asiguri că vechiul suport pentru hârtie dispare și este înlocuit de un dispenser pentru hârtie igienică de ultimă generație. De asemenea, bateriile pentru chiuvetă, duș, trebuie să fie funcționale, să nu aibă urme de rugină sau orice fel de bacterii care pot influența sănătatea oaspeților tăi. Nu în ultimul rând, vasul de toaletă și cada trebuie să fie perfect dezinfectate și lucioase, deoarece oamenii se uită la aceste aspecte și pot cântări foarte greu în decizia de a reveni la hotelul tău.
Cum lumea de astăzi este dominată de tehnologia inteligentă, ar fi foarte interesant pentru turiști să experimenteze aici, la hotel, tehnologia smart pe care, poate, nu și-o pot permite acasă sau care încă nu i-a convins. Astfel, se pot bucura de câteva zile inedite, în care să testeze dacă aerul condiționat poate porni și se poate opri în lipsa lor, dacă luminile se aprind și se sting printr-o singură bătaie din palme etc. Tot ce înseamnă noutate va atrage clienți noi.
Degeaba ai cel mai frumos hotel, dacă serviciile personalului lasă de dorit sau dacă atitudinea lui este una neprietenoasă. Așadar, trebuie să te asiguri că ai angajați devotați, bine crescuți, amabili, care să știe să vorbească frumos cu clienții și să le ofere sentimentul de “acasă”. Factorul uman este și el important într-un business de success.
Așadar, dacă vrei ca hotelul tău să fie arhiplin pe tot timpul verii, trebuie să te asiguri că ai puse la punct absolut toate detaliile succesului. Cum clienții au devenit extrem de pretențioși, trebuie să studiezi din timp ceea ce i-ar face fericiți și ceea ce e la modă, iar apoi trebuie puse în practică. În acest fel, vei avea numai oaspeți zâmbitori, fericiți, bucuroși să își petreacă aceste câteva zile într-o atmosferă relaxantă, cu servicii de calitate și atitudini pozitive.
Photo: Shutterstock.com
Tânăr ridicat de „mascați”, a furat din magazine trei zile la rând
Oana Sava
Nov 16, 2024
„Carnavalul toamnei” la un liceu din Botoșani: Proiect de suflet cu frații de peste Prut
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Tragedie lângă noi: Tânăr înjunghiat mortal de un coleg la o petrecere
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Legendarul Nicu Alifantis vine la Botoșani pentru un concert special cu Filarmonica
Oana Sava
Nov 16, 2024