România este criticată pentru tratamentele rele aplicate deţinuţilor şi romilor de poliţie, discriminare sistematică socială a minorităţilor, dar şi pentru nivelul de corupţie din instituţiile statului, susţine raportul anual privind Drepturile Omului al Departamentului american de Stat, potrivit Mediafax.
În raportul anual privind drepturile omului realizat de Departamentul american de Stat, principalele probleme în România includ tratamentele rele aplicate de poliţie şi jandarmerie deţinuţilor şi romilor, iar corupţia la nivelul instituţiilor statului rămâne o problemă care se extinde. Deţinuţii din închisori sunt abuzaţi, prin exces de forţă, inclusiv prin bătăi, avertizează raportul care citează ca exemple cazuri din Bucureşti, Botoşani, Brăila, Arad şi din alte oraşe, în care, în majoritate, poliţiştii au fost absolviţi de acuzaţii. De asemenea, în raport, România mai este acuzată pentru discriminare sistematică socială a membrilor comunităţii de romi care le afectează accesul la o educaţie adecvată, la un adăpost adecvat, la servicii medicale corespunzătoare, dar le sunt afectate şi şansele de angajare. Printre alte probleme care aduc atingere drepturilor omului sunt cele reprezentate de condiţiile precare din închisorile din România, care nu îndeplinesc condiţiile standard, în special cele de spaţiu (43 de metri pătraţi), stabilite de Comisia pentru Prevenirea Torturii din cadrul Consiliului European, precum şi încercările repetate ale unor figuri politice de a compromite independenţa justiţiei.
În plus, Departamentul american de Stat atrage atenţia asupra unei serii de posibile nereguli în cadrul alegerilor electorale din România. Raportul avertizează şi asupra neimplementării efective a legislaţiei în cazul oficialilor acuzaţi de fapte de corupţie.
"În timp ce legea prevede sancţiuni penale pentru oficialii acuzaţi de corupţie, guvernul nu a implementat legea efectiv şi oficialii, printre care judecători, se angajează uneori în acţiuni de corupţie fără a fi pedepsiţi. Mita este o practică obişnuită în sectorul public", se arată în raportul Departamentului american de Stat. Conflictele de interese, nerespectarea standardelor etice şi impunitatea în rândul administraţiei publice, în general, rămân probleme în toate cele trei puteri din stat.
"Legea prevede confiscarea averilor obţinute ilegal, însă judecătorii şi procurorii nu au ordonat confiscarea acestora cu regularitate, iar capacitatea autorităţilor de a identifica aceste averi se situează, în continuare, sub standarde", susţine raportul.
De asemenea, au fost raportate ameninţări atât de natură profesională, cât şi personală la adresa jurnaliştilor, ceea ce subminează libertatea presei. România este acuzată şi de violenţe şi discriminări care au vizat femei şi pentru tonul antisemitic detectat în unele declaraţii şi acţiuni, "iar media continuă să publice articole antisemite". Raportul atrage atenţia şi asupra atitudinilor naţionaliste şi xenofobe, care sunt diseminate pe internet, dar şi asupra faptului că guvernul român nu acordă asistenţă adecvată persoanelor cu dizabilităţi pe care le neglizează în instituţii. De asemenea, sunt sesizate acţiuni discrimatorii de ordin societal împotriva persoanelor cu diferite orientări sexuale, dar şi a celor diagnosticate cu HIV, în special copii. O altă problemă sesizată de raport este şi supunerea copiilor la muncă forţată. Raportul critică eşecul guvernului român de a acţiona în cazul returnării bisericilor greco-catolice confiscate în timpul perioadei comuniste.
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024