Deţinuţii penitenciarului Botoşani vor fi implicaţi într-un concurs de reciclare, ce va avea loc mâine în incinta Uvertura Mall. Competiţia va avea ca scop expunerea mai multor lucrări realizate de persoanele private de libertate.
Uvertura Mall va fi gazda concursului “
Invitaţie la reciclare”, joi, 27 iunie 2013, începând cu orele 13:00. Concursul face parte din proiectul interpenitenciar din regiunea Nord-Est, care reuneşte o serie de lucrări create de persoane private de libertate, custodiate în Penitenciarele Botoşani, Bacău şi Iaşi. Partener al acestui proiect este Agenţia de Protecţia Mediului Botoşani.
Acţiunea de reciclare creativă reprezintă metoda cea mai la îndemână prin care persoanele private de libertate se pot implica activ în acţiuni de promovare a mediului. Ideea proiectului vine în completarea activităţilor în care sunt implicate persoanele custodiate, pentru a le oferi oportunitatea de a realiza obiecte unice, frumoase, utile sau pur decorative, obiecte inedite din ceea ce alţii consideră deşeuri, de a găsi frumosul în orice bucăţică de hârtie, pet sau doză de suc. În procesul de jurizare a creaţiilor, pentru fiecare secţiune – lucrări artistice, lucrări cu utilitate practică, vor fi implicate toate persoanele prezente la expoziţie, alături de: tinerii din cadrul Centrului de Plasament “Elena Doamna” Botoşani, reprezentanţii Fundaţiei Estuar, Peace Corps, Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Botoşani, persoanele aflate sub supraveghere, precum şi din cadrul Asociaţiei Ecoturistice Car-Pates Botoşani. Uvertura Mall susţine astfel de evenimente şi se va implica tot mai activ în promovarea bunelor practici pentru protecţia mediului.
CITEŞTE:
Sfârşit de săptămână popular la mall cu invitaţi din cinci judeţe