În continuarea activităţilor întreprinse la nivelul Penitenciarului Botoşani cu privire la solidarizarea comunităţii locale pentru a veni în sprijinul victimelor inundaţiilor care au calamitat în ultima perioadă mai multe localităţi din judeţ, cele 20 de persoane private de libertate care au constituit benevol detaşamentul de intervenţie la dispoziţia Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgentă al judeţului Botoşani, se vor deplasa în localitatea Dorohoi pentru a contribui la limitarea pagubelor şi salvarea bunurilor victimelor revărsărilor de ape, unde vor acţiona începînd cu orele 15 sub coordonarea autorităţilor competente. În paralel, membrii acestui detaşament, împreună un număr de alte 950 persoane private de libertate aflate în custodia Penitenciarului Botoşani au decis, benevol, să renunţe la raţia normală de pîine, în semn de sprijin şi compasiune cu cei aflaţi în nevoie, astfel încît pînă la această dată s-a constituit o rezervă de 485 de pîini la dispoziţia autorităţilor de intervenţie. Cantitatea menţionată, la care se va adăuga eventuala contribuţie a altor custodiaţi care vor dori să se solidarizeze acestor demersuri în cursul zilei de mîine, va fi distribuită, luni dimineaţă, în stare proaspătă de către furnizorul Penitenciarului Botoşani, la centrele de permanenţă din Dorohoi şi localităţile limitrofe calamitate.