Obligaţie nouă în grădiniţe şi şcoli: fiecare preşcolar sau elev va trebui să aibă propriul portofoliu educaţional.
Până la absolvirea liceului, la dosar se vor aduna toate rezultatele, diplomele şi recomandările primite. Portofoliul îi va ajuta pe elevi să îşi aleagă facultatea şi cariera potrivită, iar pe părinţi să afle nivelul real de pregătire al copiilor.
Încă de acum 13 ani, portofoliul educaţional era prevăzut în Legea Învăţământului, dar nu a fost implementat. Abia din această toamnă, copiilor de grădiniţă, de la grupele mari şi mijlocii, precum şi elevilor de la clasa pregătitoare li se vor întocmi astfel de dosare.
Portofoliul educaţional va fi oglinda fiecărui elev. Acesta va reflecta abilităţile copiilor, astfel că la finalul studiilor le va fi foarte uşor să aleagă la ce facultate vor să meargă, dar să se orienteze bine şi din punct de vedere profesional.
Dosarul va conţine toate rezultatele şcolare, respectiv fişa matricolă şi notele obţinute la examenele naţionale sau la olimpiade. Totodată vor mai fi anexate diplomele, certificatele şi documentele primite de elevi pentru diverse activităţi.
„Acolo ar trebui sa regăsim și nevoile de sprijin, de intervenție, aptitudinile deosebite ale unui copil, nevoile de remediere a anumitor situații, pentru a ști cum putem ajuta din punct de vedere educațional un copil”, a explicat Iuliana Constantinescu, reprezentant al Asociației Părinților.
Cadrele didactice şi părinţii aşteaptă să vadă în ce formă va exista portofoliul educaţional. Mulţi consideră că varianta în format electronic ar fi mai indicată decât clasicul şi voluminosul dosar cu şină.
„Pentru a putea fi implementat, trebuie să avem și ordinul de ministru care reglementează modelul şi conţinutul acestui portofoliu educational”, explică Iuliana Constantinescu, reprezentant al Asociației Părinților.
În multe state europene, portofoliile educaţionale personale există de zeci de ani, iar la admiterea la universităţile de prestigiu se ţine cont de aceste dosare, scrie antena3.ro
Gabriela Erdic
Jan 30, 2025
Șoferul de camion ajuns deputat de Botoșani scapă de sărăcie – VIDEO
Gabriela Erdic
Jan 30, 2025
Este luna februarie un moment bun pentru o vacanță last minute în Turcia?
Redacția Botoșăneanul
Jan 30, 2025
Cum să determini valoarea unui obiect înainte de a licita
Redacția Botoșăneanul
Jan 30, 2025
Clinica medicală privată unde scapi cel mai repede de durere cu un aparat revoluționar produs în SUA
Redacția Botoșăneanul
Jan 29, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile