Florin Ţurcanu a mai primit o palmă politică odată cu numirea în fruntea Autorităţii Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor a lui Vladimir Mănăstireanu, prin decizia premierului Victor Ponta. Asta după ce, liderul liberal de la Botoşani ar fi avut oarece promisiuni pentru numirea pe această funcţie a botoşăneanului Ovidiu Airimiţoaie.
"Altă dată nu mai cer nimic"
Cum promisiunea a rămas neonorată, Florin Ţurcanu a declarat că nu se va lansa în prea multe comentarii cu privire la această mutare însă şi el la rândul său se va arăta mai temperat la momentul în care ar trebui să ducă la îndeplinire o sarcină politică.
„Pot să comentez eu decizia primului ministru? Este decizia dumnealui şi o luăm ca atare. Nu putem aprecia dacă este trădare sau nu este trădare, asta e treaba, aşa s-a hotărât. Altă dată nu mai cer nimic, dar nici eu nu mai vreau să mi se ceară ceva şi să mă arunc prea tare în apă pentru alte obiective”, a declarat
Florin Ţurcanu.
"Sunt dezamăgit de stilul oamenilor politici"
În consecinţă, liderul PNL Botoşani susţine că atenţia sa va fi îndreptată cu precădere spre administraţia publică şi mai puţin spre politică. „
M-am hotărât să fac mai multă administraţie decât politică. Văd că mă pricep la administraţie mai bine ca la politică. Sunt dezamăgit de stilul oamenilor politici de a nu-şi ţine cuvântul şi nu numai chestia asta, aşa de-a lungul timpului. Personal m-am hotărât şi am informat Biroul Politic al partidului, am şi foarte mulţi vicepreşedinţi, au prerogative, eu o să mă ocup mai mult de administraţie”, a mai spus
Florin Ţurcanu. Acesta nu este singurul anunţ de acest gen făcut de Florin Ţurcanu care a mai atras un semnal de alarmă liderilor naţionali din USL că se va retrage din politică şi nu va mai candida în cazul în care judeţul Botoşani va fi din nou ocolit de alocări bugetare pentru obiective de interes major.
CITEŞTE:
Ţurcanu ameninţător în faţa miniştrilor : Pe mine nu vă mai bazaţi în 2016, nu mai candidez