Acest examen le-a dat bătăi de cap mai multor absolvenți de liceu care au luat note mici și mulți au ales să nu se prezinte la toate probele.
Notele rușinoase nu au ezitat să apară și la acest examen național.
Cea mai mică notă obținută de un fost elev la Liceul „Regina Maria” Dorohoi a fost 1. Încercările candidatului de a lua acest examen au fost în zadar, pentru că a obținut la celelalte două materii note de 5 și 3,95.
Un alt fost elev a fost aproape de promovarea examenului. El a studiat la Liceul „Alexandru cel Bun” și a obținut note de trecere la Limba și Literatura Română (5,7) și o notă mare la Biologie (7,4), însă la Matematica a luat doar 1,5.
Mulți dintre candidați au ales să nu se prezinte la una dintre probele de examen, astfel că au fost declarați „Respinși” prin neprezentare.
La polul opus este o elevă de la Colegiul Național „Mihai Eminescu”, care a obținut nota maximă.
Depunerea contestațiilor se va putea face, la centrul de examen, în data de 3 iulie 2023 – între orele 12:00 -18.00.
(Sursa foto - Digi 24)
O „struțo-cămilă” oprită la frontieră: Moldovean, mașină din Franța, permis din Polonia
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Doi polițiști din Botoșani au salvat viața unui tânăr care atârna în ștreang
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
ULTIMA ORĂ: Accident pe strada Tudor Vladimirescu, tânăr ajuns la spital
Sergiu Bălășcău
Dec 23, 2024
DRAMĂ înainte de Crăciun, soții ajunși arși la Urgențe după explozie, în stare extrem de gravă
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 23, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile