Rezultatele acțiunilor de control tehnic în trafic efectuate de Registrul Auto Român în semestrul I din anul 2023.
Într-un comunicat transmis de reprezentanții Registrului Auto Român (RAR) se menționează că au fost verificate în trafic, din punct de vedere tehnic, în primele șase luni din anul 2023, 44.472 de vehicule, la nivelul întregii țări. În urma controalelor, inspectorii RAR au constatat că 44,16% dintre acestea aveau deficiențe tehnice majore și/sau periculoase, motiv pentru care au fost declarate neconforme.
Cele mai multe neconformități au fost constatate la:
• instalația electrică de iluminare-semnalizare (27,54%);
• emisiile poluante (22,1%);
• punți, jante, anvelope și suspensie (13,04%);
• vizibilitate (12,81%);
• șasiu și elemente atașate șasiului (11,08%).
Neconformități la sistemul de frânare au fost depistate la 5,57% dintre vehiculele controlate şi în 1,9% din cazuri au fost constatate probleme la sistemul de direcție. În urma verificărilor s-au identificat deficiențe din sfera poluării la aproximativ 2.820 de vehicule dintre cele controlate. Inspectorii RAR au identificat în trafic şi vehicule cu defecțiuni periculoase la sistemele de frânare, direcție sau la punţi și fuzete. În cazul a 3.064 de vehicule s-a considerat că acestea prezintă pericol iminent de accident.
Aproximativ 2,6% dintre vehiculele verificate prezentau probleme legate de inspecția tehnică periodică - ITP fals, expirat sau anulat.
În urma controalelor mixte desfăşurate de RAR şi Poliţia Rutieră, pe parcursul primelor șase luni ale anului 2023, au fost aplicate 14.354 de sancțiuni, au fost retrase 12.362 de certificate de înmatriculare, au fost imobilizate 194 de vehicule și 260 ITP-uri au fost anulate.
[contor numar="1263" " sufix=" de vehicule”]
au fost verificate, în județul Botoșani, în perioada menționată
Dintre acestea, 25,49% prezentau diferite neconformități tehnice sau legate de acte și 41 (3,25%) prezentau pericol iminent de accident. Din totalul autovehiculelor oprite, în 1,91% din cazuri s-au constatat deficiențe din sfera poluării, iar 1,66% aveau ITP fals, expirat sau anulat.
comunicat RAR
În urma controalelor mixte desfășurate de RAR și Poliția Rutieră, în acest județ au fost aplicate 181 de amenzi contravenționale și au fost retrase 174 de certificate de înmatriculare.
În situația în care una dintre măsurile luate a fost reținerea certificatului de înmatriculare, acesta poate fi redobândit numai după efectuarea unei inspecții tehnice specifice la reprezentanțele RAR din țară.
Atragem atenția că rezultatele controalelor desfășurate în trafic NU reflectă starea generală a parcului auto din România, deoarece echipajele mixte RAR-Poliție opresc pentru verificare doar acele vehicule care sunt susceptibile de a prezenta defecțiuni.
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Bărbat prins sub „aburii alcoolului” după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
De la 17 grade la lapoviță și ninsoare: Ce ne așteaptă săptămâna viitoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Pericol pe șosele: Șofer prins mort de beat la volan
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024