Femeia aflată la volan a pierdut controlul asupra direcției de mers.
Potrivit polițiștilor botoșăneni, din verificările efectuate până în acest moment, s-a stabilit faptul că o tânără de 31 de ani, din municipiul Botoșani, conducea un autoturism marca BMW pe strada Sucevei, direcția de deplasare dinspre strada Pacea către localitatea Hudum.
La un moment dat, femeia a pierdut controlul asupra direcției de mers, împrejurare în care a pătruns pe contrasens și a întrat în coliziune cu alte 4 autoturisme care circulau regulamentar din sens opus.
”În urma impactului, șapte persoane au suferit leziuni și fost transportate la spital, dintre care un minor. Toți conducătorii auto au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative. Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”,
IPJ Botoșani
La această oră se efectuează cercetarea la fața locului, traficul fiind deviat prin parcul de agrement Cornișa.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
ȘOCANT: Un tânăr și-a decapitat mama, polițiștii au găsit-o într-o baltă de sânge
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Aparatură medicală donată de o companie pentru copiii de la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Familii, la un pas să rămână pe drumuri: Pompierii chemați rapid
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Două case salvate de pompieri din calea flăcărilor
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile