Dezbaterea pe banii orașului s-a lăsat cu scântei : V-am votat, ne-ați uitat & Taci, doamnă, nu Flutur a pus băncile - FOTO & VIDEO
Doi pensionari, soț și soție se țin unul de celălalt și se îndreaptă,
gătiți, spre intrarea în Laurian. Se scurg și alți vârstnici spre aula
colegiului, vorbind ușor între ei. În parcarea liceului intră și două
autoturisme Mercedes, un bolid de teren și o limuzină. Din ele coboară,
Mihai Tincu și Călin Bosovici, deținătorii mașinilor în ordinea
menționată. Tereza Nica-i ajunsă deja, își ițește capul după ușă vorbind la telefon. Consilieri PSD. Cu toții merg la dezbaterea lui Ovidiu
Portariuc.
Întâlnirea a fost programată pentru ora 15:00, logica fiind ca toată lumea să ajungă. Audiența a fost oricum formată mai mult din pensionari, mare parte dintre ei având timp berechet pentru astfel de dezbateri care-i mai scot din plictiseală cotidiană. Ajunge și primarul, flancat de echipa din Primărie, la dreapta sa aflându-se nelipsitul Cosmin Andrei. Duce cu sine o mapă și probabil în gând își pune ordine pentru a-și croi prezentarea în așa fel încât să fie pe înțelesul tuturor celor din sală. S-a dovedit mai apoi că n-a fost să fie așa.
Vorbește fix o oră și nouă minute, răstimp în care aproape că nu ia pauză. Sigur pe sine, îi dictează unui consilier unde și cum să oprească slide-urile sau când să stopeze un film video care arată lucrările la principalele obiective de investiții din oraș. Ia o singură pauză fiindcă i se usucă gâtul și se întinde după o sticlă de apă de pe masă. Vorbește în continuare, iar sticla-i stă în față. Un pensionar atent din prima linie se ridică fulger și se apropie pentru a-i desface dopul la sticlă. Primarul zâmbește ușor, gestul făcându-i plăcere.
Vorbește, vorbește despre anul ce l-am petrecut, despre cel ce vine, despre marile proiecte, despre ce se dorește a se face anul viitor în oraș. Talentat are grijă ca pe alocuri să introducă și cuvinte cheie precum datorii, greaua moștenire, consilierii locali care se opun dezvoltării orașului. Și apoi ajunge la final, răsuflă ușurat c-a ieșit bine și se așează între colegi pentru a aștepta sugestiile.
Prima se ridică o doamnă cu batic în cap. Deschizătoare de… cuvinte, ea își intră în piele curând și adoptă tonalitatea binecunoscută în care nemulțumirea-i este muiată adânc în paharul cu reproș. Poezia binecunoscută: „Ați venit în campania electorală….v-am votat….ați uitat, ne-ați uitat”. Primarul îi șoptește ceva lui Cosmin Andrei. Liniște. Femeia continuă și se plânge de faptul că piața din Grivița a dispărut, în loc a rămas mizerie, Parcul Tineretului e vraiște, noroc de ceva bănci puse de cel dinainte. Pronunță numele insectei care trăiește doar o zi și spiritele se încing. Se-ntoarce o doamnă din fața nemulțumitei: ”Taci, doamnă, nu Flutur a pus băncile”. Se cere liniște și ia cuvântul un alt cetățean din spate. Prima vorbitoare se trântește bosumflată pe scaun.
Al doilea care ia cuvântul, din nou, are o serie de sugestii care n-au treabă cu bugetul nicidecum. Că cimitirele arată jalnic, că de ce nu s-a făcut cutare sau cutare. Întrebările sale și-ar fi găsit răspuns dacă omul ar fi fost atent la prezentarea primarului care a vorbit de reabilitări în cimitire sau altele asemenea. El era ocupat atunci, să-și noteze pe-o bucată de hârtie ce și-a propus să spună cu glas tare. Este și el persiflat de cei din jur. ”Fii dom’le atent”, i se aruncă. Primaru-i din nou mediator și încearcă să înăbușe replicile acide. „Vreau să vă întreb, când ați fost ultima dată în cimitir”, i se adresează împăciuitor nemulțumitului. Sare de pe scaun Petrică Butnariu care izbucnește la adresa celor care-i întrerup pe vorbitori. Lui Ovidiu Portariuc îi trimite o altă săgeată: ”Nici nu știți cât l-ați jignit, i-a murit copilul și merge de două ori pe zi la cimitir”. N-are de unde să știe edilul șef.
Trece și acest moment. Mai sunt intervenții, unele bine punctate, altele care i-au plictisit pe cei din sală, judecând după expresiile faciale. După încă o oră de dezbateri se pune punct întâlnirii. Cât au priceput oamenii din bugetul pe funcționare, cel de dezvoltare, aportul lui Ponta la vistieria orașului, planurile actualei echipe, moșteniri și răzbunări politice, nu-i clar. Oamenii sunt însă bucuroși c-au fost băgați în seamă și părăsesc sala discutând întrei ei. Rămân cei mai cu tupeu, care-i blochează plecarea primarului și care-i mai șoptesc una, alta…lucruri ce lor li se par importante a fi știute, acolo, sus.
Gabriela ERDIC