Municipalitatea a alocat o sumă de 50.000 de lei pentru dezinsecţia spaţiilor verzi din municipiu şi zonele de agrement unde botoşănenii îşi petrec mare parte din timpul liber. Exterminarea insectelor a fost efectuată de firma Pavra Com.
Citeşte şi:
Căpuşele nu îi iartă nici pe botoşăneni
Sau:
Ghiorghiţă: Am avut reclamaţii cu copii care se jucau cu căpuşe
Primăria a fost practic asaltată de numeroase reclamaţii privitoare la existenţa căpuşelor, periculoase pentru sănătatea celor care intră în contact cu aceste insecte şi sunt muşcaţi dar şi cu privire la ţânţari.
„În urma a foarte multe reclamaţii pe care le-am avut în ultimul timp cu căpuşele şi de ce să nu spunem şi cu ţânţarii am luat această decizie ca să alocăm sumele necesare pentru o deratizare în tot ce înseamnă parcuri şi spaţii verzi din municipiul Botoşani. Nu am făcut atât de mult pe cât ne-am fi dorit să facem pentru că bugetul este unul limitat”, a declarat
Florin Ghiorghiţă, viceprimarul municipiului Botoşani. Au fost deparazitate parcurile Mihai Eminescu, Sucevei, Curcubeului sau Tineretului sau zona Cornişa. „
Rezultatele se vor vedea în timp, nu imediat dar cu siguranţă căpuşe nu vom mai avea, copiii nu vor mai avea probleme în zonele de spaţiu verde şi cu siguranţă vom mai avea şi mai puţini ţânţari în oraş”, a încheiat
edilul.