Liderul galeriei gazdei a făcut dezvăluiri despre situația dintre suporteri și forțele de ordine.
Gigi Mustață a făcut dezvăluiri despre scandalul dintre fanii FCSB și jandarmi. Liderul galeriei spune că și monitorul de la Jandarmerie a fost lovit de colegii săi.
Gigi Mustață a făcut lumină în cazul scandalului dintre suporterii celor de la FCSB și Jandarmerie din apropierea Arenei Naționale. Liderul ultrașilor „roș-albaștrii” a dezvăluit de la ce a plecat totul, dar și un detaliu uluitor de la fața locului, informează fanatik.ro.
Mai mulți suporteri de la FSCB au fost implicați într-un scandal cu jandarmii, înaintea orei de start a confruntării dintre FSCB și FC Botoșani. Conflictul a izbucnit într-un parc din apropierea Arenei Naționale după ce un copil a fost agresat de un jandarm, așa cum susține Gigi Mustață.
„Nu vreau să intru foarte mult în amănunte, știu foarte bine ce s-a întâmplat acolo. Am ajuns împreună cu alți prieteni de-ai noștri și împreună cu monitorul Jandarmeriei am ajuns la acel incident. S-a întâmplat în parcul din fața stadionului, unde noi stăm acolo de obicei. Un copil a intrat pe un gang să își facă necesitățile, a fost întâmpinat cu două, trei bastoane pe cârcă. În momentul în care suporterii au văzut au început să strige împotriva Jandarmeriei, acest slogan care se cântă cam la toate galeriile, atunci s-a intervenit. Nu a aruncat nimeni cu nicio sticlă, nu a aruncat nimeni cu absolut nimic. A luat bătaie și monitorul de la Jandarmerie și eu strigam: e colegul vostru! În momentul în care am plecat că am văzut ce se întâmplă acolo, am văzut îmbulzeală. Nu au ținut cont de absolut nimeni, dacă tot au dat acel comunicat că au făcut”,
a declarat Gigi Mustață
„Din contră! Au luat numai nevinovați, pe ăla care face nu îl ia și ia pe cine prinde. Când am ajuns acolo, monitorul între 10 jandarmi. Eu strigam că l-au luat la bastoane, au crezut că era de-al nostru. Nu era violent că e jandarm, e un monitor care ne supraveghează pe noi și raportează mai departe.
,,A intrat primul să discute cu ei, fiind între zece, ce vă spun este realitate. A intrat între jandarmi să le explice și l-au luat ceilalți din spate, să-l pună și pe burtă jos și eu strigam: «E colegul vostru, lăsați-l că e jandarm de-al vostru». Și-a încasat-o, asta am spus acolo: «Poate reușiți să îi dați o interdicție». Pe cei pe care i-au prins nu au nicio legătură cu indicentul de acolo, au luat ce au prins. La grămadă, dar oamenii nu aveau nicio legătură. Înainte de meci am intrat și am stat cu ei la dubă, am spus domne nu ai luat pe cine trebuie, dacă spui că au aruncat cu sticle”,
spune Mustață.
Liderul galeriei mai susține că jandarmii au aplicat amenzi și interdicții unor persoane nevinovate.
Citește articolul integral AICI
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024