Liga Culturală pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni dă nume podului de la Rădăuţi Prut – Lipcani. În cadrul unei festivităţi dedicate împlinirii a 70 de ani de la „al doilea rapt al Basarabiei şi Bucovinei de Nord”, ca rezultat al Pactului Ribbentrop – Molotov, duminică de la 12:00 are loc conferirea numelui „Grigore Vieru” construcţiei inaugurate oficial la începutul acestui an. Totodată, vor fi sfinţite şi două plăci în cele două comune vecine podului şi se va vizita localitatea natală a marelui poet, Pererita. La manifestare sunt aşteptaţi reprezentanţi ai Uniunii Scriitorilor, oameni de cultură, parlamentari, autorităţi judeţene şi locale.
Podul de la Rădăuţi Prut – Lipcani a costat peste 3 milioane euro şi a fost construit din fonduri europene. Lucrările au fost terminate de mai mulţi ani, dar el a fost neutilizat pînă în luna februarie a acestui an deoarece abia atunci România şi Moldova au hotărît să deschidă acolo un punct de trecere a frontierei.
Grigore Vieru s-a născut în 1935 în fostul judeţ Hotin şi a decedat pe 18 ianuarie 2009 în urma unui accident rutier. La înmormîntarea sa au participat zeci de mii de oameni. În timpul vieţii a fost unul din cei mai importanţi militanţi ai unificării celor două state. „Dacă visul unora a fost ori este să ajungă în Cosmos, eu viaţa întreagă am visat să trec Prutul”, spunea Grigore Vieru.
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024