Ministerul Educației a publicat ierarhia la nivel județean a mediilor de admitere. Și în acest an sunt diferențe uriașe între notele obținute de elevi la Evaluarea Națională și mediile claselor V – VIII.
Cea mai mare medie de admitere la nivelul județului Botoșani este 9,95. La polul opus, doi elevi de la Bucecea au media 1. Mai apoi urmează un elev de la Școala Gimnazială „Nicolae Călinescu” cu media 1,35.
Iar exemplele continuă:
Există elevi care au avut rezultate dezastruoase la Evaluarea Națională, în timp ce mediile de absolvire sunt foarte mari.
Spre exemplu, un elev de la Școala Gimnazială „Teofil Valcu” Hănești are 3,92 la Evaluarea Națională, în timp ce media de absolvire a claselor gimnaziale este de 9,42.
Sunt astfel de situații inclusiv în mediu urban. De pildă, un elev de la Liceul cu Program Sportiv cu note de 4 la Evaluarea Națională are media anilor de gimnaziu 9,18.
Media claselor V-VIII primul criteriu de departajare a elevilor care au medii de admitere egale.
Potrivit calendarului, înscrierile pentru admiterea la liceu vor începe de joi, 11 iulie, iar repartizarea candidaților are loc pe 24 iulie.
Ministerul precizează că pentru repartizarea computerizată, în cazul în care doi candidați au medii de admitere egale, aceștia sunt ierarhizați prin aplicarea, în ordine, a următoarelor criterii:
a) media generală de absolvire a claselor a V-a - a VIII-a;
b) nota obținută la proba de limba și literatura română din cadrul evaluării naționale;
c) nota obținută la proba de matematică din cadrul evaluării naționale;
d) nota obținută la proba de limbă maternă din cadrul evaluării naționale, respectiv nota de la proba de verificare a cunoștințelor de limbă maternă, în cazul candidaților care solicită înscrierea la unități de învățământ cu predare în limba minorităților naționale.
Vezi AICI mediile de admitere de la Botoșani
(foto – libertatea.ro)
Polițiștii botoșăneni, activități derulate pe diferite teme cu elevii unui liceu din municipiu
Redacția Botoșăneanul
Sep 12, 2024
Nu auziți bine? Avertismentul unui medic de la „Mavromati” - Chiar poate să fie ceva real
Oana Sava
Sep 12, 2024
Prefectul Dan Nechifor depune jurământul într-o zi de vineri, 13
Gabriela Erdic
Sep 12, 2024
Bonus Hunt - Strategia Care Dă Rezultate Și Îți Crește Șansele De Câștig!
Redacția Botoșăneanul
Sep 12, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile