Afaceriştii din domeniu se confruntă cu aceeaşi problemă.
Constantin Scarlat, unul dintre fermierii cei mai cunoscuti din Iasi, care detine sute de oi la Andrieseni, sustine ca anul acesta va fi mai dificil pentru crescatorii de ovine din judet. In ultimii ani, consumul de carne de miel a scazut drastic. Oamenii mai consuma carnea de miel doar de Paste.
Preturile pentru un kilogram de carne au scazut de la an la an, fermierii nu au avut succes si au renuntat treptat la cresterea ovinelor. Astfel, fermierul din Andrieseni a ajuns la 600 de capete, iar cei 400 de miei din acest an ii vinde si clientului direct la ferma. Acesta are comenzi de anul trecut, de la clienti fideli, iar majoritatea dintre acestia cumpara intre 15 si 20 de kilograme de carne de miel.
"Vand miei si din curte, dar trimit si la abator la Botosani. Arabii vor cate 800 de miei odata. Daca ne-am asocia mai multi crescatori din zona, am face fata si am putea obtine un pret bun de la ei. Daca nu, avem alta solutie, vindem acum cu 11 lei, adica 10 lei plus TVA, miel in viu. Anul trecut am vandut cu 10 lei kilogramul, dar sunt ani cand dadeam si cu 12 lei. A scazut puterea de cumparare. Oamenii nu mai mananca carne de miel. Nici eu nu mai mananc miel. Oaia, daca nu e crescuta in camp, cu cel putin o luna de furaje uscate, nu e buna. Inainte de Revolutie aveam 7.000 de oi cu 30 de ciobani. Acum am 600 de oi si 400 de miei, vreo 70 de vaci metis de carne si lapte si 2.950 de hectare arendate, cultivate cu cereale. Am 60 de oi Caracul, 400 de metisi de Ile de France, 100 de Tigaie Sarbeasca, tot metisi. Adica nu sunt rase curate", a mai spus fermierul.
Patronul SC Agralmixt administreaza aproape 3.000 de hectare de teren agricol si detine ferme cu oi si vaci. De aproape 40 de ani, face ceea ce a invatat din copilarie: agricultura.
Investitii de cateva milioane de euro in ferma
Fermierul isi incepe povestea astfel:
"De cand m-am nascut pot spune ca am facut agricultura. Am plecat de jos. Aici a fost o mosie boiereasca, dar dupa venirea comunistilor, in '47 a fost preluata si transformata in IAS-uri. In 1981 m-am angajat tehnician aici, iar dupa Revolutie, in anul 2000, am cumparat pachetul majoritar de actiuni cu Asociatia PAS (Programul Actionarilor Salariati). De-a lungul anilor, am luat credite si bani europeni ca sa modernizez locul. Numai pe betoane am dat 500.000 de euro. Pe silozuri am cheltuit un milion de euro din care 750.000 de euro, bani europeni. Utilajele au costat 3 milioane de euro".
La fermele de la Andrieseni lucreaza 45 de angajati. Numarul acestora a crescut constant din anul 2000 pana acum si agricultorul nu se plange de lipsa de personal, cum fac alti fermieri din Iasi sau din alte zone ale tarii.
"Eu am facut ceva ce nu mai facusera alti fermieri. Am fost prin toate satele si comunele din imprejurimi, am intrebat in stanga, in dreapta de oameni apti de munca, copiii care terminau liceul sau altii mai in varsta. I-am scolit, i-am pregatit prin cursuri de perfectionare sau atestare, iar din 3 sau 4, cati au fost pregatiti cu ajutorul meu, s-au angajat pana la urma jumatate. Multi care nu aveau specializare pe tractorist sau altceva anume s-au calificat in meseria pe care au vrut-o. Nu am facut cu toti asa. Dar multi dintre ei, care au vrut un loc de munca, l-au primit la mine la ferma. Eu nu duc lipsa de personal calificat. Acum, cu 45 de oameni, ne descurcam. In perioada rece i-am lasat sa stea acasa ca nu prea aveau multa treaba pe aici. Noi lucram cel mai mult din aprilie pana in toamna", mai spune Constantin Scarlat pentru Bzi
CLIPUL ZILEI 25 noiembrie 2024: S-a știut în interiorul PNL, Ciucă fără șanse în turul doi
Oana Sava
Nov 25, 2024
Remarcă din sediul PNL: La nivel de Botoșani sunt catastrofali și PSD și AUR, ca oameni – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 25, 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 25, 2024
Logodnicul unui botoșănence celebre, dat afară din secția de votare
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024