În fiecare an, după sărbătoarea Bobotezei, gospodinele își pun veșnica întrebare: se spală sau nu se spală în această perioadă?
Biserica ”Sfântul Vasile cel Mare” din municipiul Botoșani vine în sprijinul credincioșilor și lămurește această dilemă, prin vocea preotului Ioan Chirvasă.
”Probabil, cam toți preoții sunt întrebați în perioada Bobotezei dacă se spală sau nu se spală în această perioadă. Motivația acestei întrebări provine din faptul că , de regulă, cam în toate fântânile și bazinele cu apă se toarnă puțină aghiazmă mare și ar fi o impietate să folosim apa, afară de băut și gătit. Greșit! În primul rând trebuie să știm că aghiazmă mare e numai aceea pe care o luăm de la biserică, sfințită de preot. Dacă punem un litru de aghiazmă în câteva tone de apă nu înseamnă că întreaga cantitate a devenit aghiazmă mare”,
Preot Ioan Chirvasă
De asemenea, preotul atrage atenția că ”apa trebuie folosită în scopul lăsat de Dumnezeu”.
”În al doilea rând apa este vitală omului, regnului animal și în general, naturii. Pentru om , ea e folosită la prepararea hranei dar și la igienă. Nu putem face pauză și nu se justifică, a face pauză 8 zile de la igienă, pe motiv de impietate. Apa trebuie folosită în scopul lăsat de Dumnezeu. Așa că, nu e păcat să spălăm sau să facem duș în perioada aceasta. Sfințenia nu stă în gradul ridicat de mizerie. Omul duhovnicesc e un om îngrijit și curat. Să nu uităm că aceeași apă e folosită și în industrie,în spălătoriile auto, aceeași apă e și în rezervoarele băilor noastre și peste tot. Deci nu e bine să exagerăm. Luăm aghiazmă mare după rânduială(5-14 ianuarie) iar în rest folosim apa la tot ce e necesar. Eu v-aș sugera însă un alt subiect de discuție, legat de apă și anume: Cum ar trebui să folosim mai responsabil și să protejăm mai bine apele din mediul în care trăim: fântăni, lacuri, pâraie, râuri, fluvii, mări?”,
Preot Ioan Chirvasă
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
ACUM la Botoșăneanul TV: Dezbatere despre șansele USR la alegerile parlamentare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024