Angajații vor avea dreptul la câteva zile libere pe an pentru îngrijirea unei persoane grav bolnave.
Din 22 octombrie, un nou tip de concediu va fi introdus în legislația muncii, complet diferit de cel apărut relativ recent, și anume, cel pentru îngrijirea bolnavilor de cancer.
Mai exact, este vorba despre concediul de îngrijitor, ce va avea o durată de cinci zile și care va fi acordat în situațiile în care un salariat va trebui să îngrijească o rudă sau o altă persoană din gospodăria sa care e grav bolnavă.
Concediul de îngrijitor este stabilit de recenta Lege nr. 283/2022, care, din 22 octombrie, va modifica oficial Codul muncii. Concediul acesta este o noutate pentru legislația de la noi, el fiind complet diferit de concediul plătit de 45 de zile pentru îngrijirea bolnavilor de cancer, reglementat de câteva luni și el.
Noul concediu adus de Legea 283 va avea o durată de cel mult cinci zile lucrătoare pe an și va trebui acordat de către angajatori, la cerere, salariaților care îngrijesc ori sprijină o rudă sau o persoană ce stă în aceeași locuință cu aceștia, cu probleme grave de sănătate, potrivit Avocatnet.ro.
„Angajatorul are obligația acordării concediului de îngrijitor salariatului în vederea oferirii de către acesta de îngrijire sau sprijin personal unei rude sau unei persoane care locuiește în aceeași gospodărie cu salariatul și care are nevoie de îngrijire sau sprijin ca urmare a unei probleme medicale grave, cu o durată de 5 zile lucrătoare într-un an calendaristic, la solicitarea scrisă a salariatului”, prevede recenta lege.
Notă: Înainte de toate, trebuie spus că, în termen de 30 de zile de la data publicării acestei noi legi (adică până pe 18 noiembrie) ar trebui să vedem în dezbatere un proiect de ordin care să conțină nu doar condițiile acordării acestui tip de concediu, ci și care sunt problemele medicale pentru care se va putea cere acesta.
Rude sunt considerate fiul, fiica, mama, tatăl sau soțul ori soția unui salariat. Concediul de îngrijitor nu va afecta perioada de concediu de odihnă, iar legi speciale sau prin contractul colectiv de muncă, se va putea stabili chiar o durată mai mare a concediului de îngrijitor decât cea amintită.
Angajatorii care vor refuza acordarea concediului de îngrijitor salariaților ce îndeplinesc condițiile necesare vor risca amenzi cuprinse între 4.000 și 8.000 de lei.
De asemenea, potrivit noii legi, drepturile pe care le-a dobândit un salariat anterior acordării concediului de îngrijitor se vor menține pe toată durata concediului. Angajatorii nu vor putea să dea afară un salariat în timpul în care acesta este în concediu de îngrijitor.
Forța Dreptei în grup la urne: Am votat pentru români, am votat pentru botoșăneni - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Primarul Cosmin Andrei, vot cu soția și cu gândul la investițiile orașului – LIVE
Oana Sava
Nov 24, 2024
Prima ciocnire politică în ziua „prezidențialelor”: N-a avut nimeni niciun limbaj – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
PREZENȚA la vot în Botoșani: Sătenii sunt cei mai harnici votanți
Diana Arici
Nov 24, 2024