Prefectul Costică Macaleţi a solicitat tuturor secretarilor din oraşele şi comunele judeţului să reia verificarea compatibilităţii consilierilor locali.
Adresele, ce au plecat luni dimineaţă către garanţii legalităţii din primăriile botoşănene, îşi propun să elimine orice incompatibilitate sau conflict de interese ce ar fi putut să apară în primul an de mandat.
„Secretarii sunt cei care trebuie să se raporteze permanent la prevederile legale şi să treacă prin acest filtru toate actele şi documentele emise de Consiliul Local şi primar, dar şi modificările ce survin în timp în ceea ce priveşte statutul, contractele sau locurile de muncă ale aleşilor. E posibil să mai scape din vedere anumite aspecte şi de aceea le venim noi în întâmpinare”, a declarat
Costică Macaleţi.
Solicitarea prefectului vine pe fondul unor reclamaţii sau autosesizări privind statutul unor aleşi locali, în speţe fiind vorba despre Florin Ghiorghiţă şi Eugen Ţurcanu, ambii consilieri în legislativul municipiului Botoşani. „
Vrem să fim siguri că se respectă legea, indiferent de culoarea politică a consilierilor sau de înţelegerile din interiorul consiliilor locale”, este concluzia
prefectului.
CITEŞTE:
Ghiorghiţă are verde cu „dezmiertăciune” de la prefect pentru Consiliul Local