Numărul botoșănenilor care ajung la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean Mavromati este în creștere de la o zi la alta. Mai ales că în ultimele două săptămâni situația epidemiologică de la nivelul județului s-a înrăutățit, spitalele fiind arhipline.
De la 150 de prezentări într-o zi „liniștită” s-a ajuns la un număr 200 de pacienți pe 5 octombrie 2021. Ambulanțele stau și câte cinci - șase la coadă.
Sunt anumite ore când este mai aglomerat, mulți botoșăneni venind aproape în același timp. Iar o situația de acest fel s-a întâmplat marți când în aproximativ 15 minute au venit 11 pacienți. Iar investigațiile sunt de durată, mai ales că persoanele care vin au simptome și trebuie testate. Copleșite de valul de pacienți care ajung UPU, cadrele medicale vor să știe dacă s-au adresat medicului de familie, înainte de a ajunge la spital.
Iar cel mai frecvent răspuns oferit săptămâna aceasta din partea pacienților este invariabil: „Am fost, dar m-a trimis la Urgențe”.
Părerile par să fie împărțite referitor la acest subiect. În timp ce unii susțin că într-adevăr sunt și medici care ar îndruma pacienții să vină la Urgențe, alții opinează că de fapt oamenii mint și că nici măcar nu trec pe la cabinetul medicului de familie.
Este cunoscut deja.
Iată ce spune, medicul de familie din comuna Cordăreni și președintele Colegiului Medicilor.
"Ei aleg să meargă la Urgențe pentru că acolo li se facă și consulturi de specialitate și fac analize pe loc. Dacă vine la medicul de familie îi dau trimitere, cu trimiterea de analize trebuie să se programeze la laboratoare”,
Didi Moșneguțu, președintele Colegiului Medicilor.
Didi Moșneguțu susține însă că medicii de familie sunt extrem de implicați și că nu există nicio reclamație la adresa lor. Nicio plângere nu era formulată până joi, 7 octombrie 2021, nici la Casa de Asigurări de Sănătate (CAS).
" Medicii de familie sunt implicați, testează, vaccinează. Unii dintre ei fac și gărzi peste noapte pe zonele arondate”,
Didi Moșneguțu, președintele Colegiului Medicilor.
Cert este că șefa Direcției de Sănătate Publică (DSP) a cerut sprijinul medicilor de familie din centrele de permanență pentru a veni la Urgențe să facă gărzi sau triajul epidemiologic.
"Bineînțeles că ar fi mult mai bine dacă s-ar adresa medicului de familie și ar degreva un pic adresabilitatea către UPU. În perioada aceasta cei mai solicitați și cei mai obosiți sunt medicii din spitale. Ca în război trebuie să fim uniți ca să trecem cu bine"
Monica Adăscăliței, director DSP Botoșani
Pacienții își pot face teste rapide și în cabinetul medicului de familie. De asemenea, persoanele cu forme ușoare de COVID pot fi tratați de acești medici.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Cutremur în ziua votului: Sfaturile pompierilor botoșăneni
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Aproape 3.000 de botoșăneni au votat deja la prima oră a dimineții
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
ASTĂZI: România își votează președintele! Sute de mii de botoșăneni așteptați la urne
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
MAI: Zeci de semnalări privind continuarea propagandei electorale în Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Biroul Electoral Central a publicat buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale 2024 – turul I
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024