Gheorghe Pricopi, directorul Urban Serv a afirmat că, în cursul anului precedent la capitolul administrare cimitire, societatea pe care o conduce a înregistrat pierderi de 71.000 de lei, adică 710 milioane de lei vechi. Motivul ar fi în opinia sa tarifele mici pentru serviciile din cimitire dar şi faptul că, Primăria nu ar fi aprobat o sumă pentru paza din aceste zone. Drept pentru care, Gheorghe Pricopi susţine că va solicita majorarea acestor tarife, în condiţiile în care acestea au rămas neschimbate de circa 3 ani de zile.
„În 2010 venit am încasat la cimitire total 458.609 lei şi costurile au fost de 509.617 lei, pierdere de 71.000 de lei, adică 710 milioane. Pierderile sunt din cauza tarifului mic şi am băgat pază la cimitire fără ca Consiliul Local să îmi aprobe bani pentru pază. Deci trei paznici, ori 20 de milioane cheltuiala cu un paznic, salariul lui, plus indemnizaţia, plus sporuri, deci 20 de milioane pe lună vine 240 de milioane pe an, trei paznici sunt 700 de milioane, exact cu paznicii”, a declarat
Gheorghe Pricopi, director Urban Serv. Şeful societăţii de salubrizare susţine că va face demersuri la Consiliul Local pentru majorarea tarifelor de la cimitire.
De cealaltă parte, viceprimarul Florin Ghiorghiţă susţine că în nici un caz nu va fi
de acord cu majorarea tarifelor din cimitire şi îi recomandă directorului de la Urban Serv să îşi redirecţioneze fonduri de la alte capitole bugetare la paza pentru cimitire pentru ca societatea să nu mai meargă în pierdere pe această linie. „
Întotdeauna la o societate comercială ca să poţi intra pe profit există două variante, una măreşti preţurile, a doua diminuezi cheltuieli, noi îi recomandăm să micşoreze cheltuielile. Sau îi recomandăm să redirecţioneze anumite fonduri şi să îşi asigure şi paza. Nu, deci tarifele şi aşa sunt mari la partea de înmormîntări chiar sunt mari, în ziua de azi sunt mulţi chiar bătrîni care spun că, domnule nici nu îţi mai permiţi să mori, aşa mari sunt costurile, începînd de la săpatul gropii şi sicriul pînă la toate celelalte”, a declarat
Florin Ghiorghiţă, viceprimar. Totodată, edilul a afirmat că face parte şi din Adunarea Generală a Acţionarilor de la Urban Serv, iar dacă această propunere va fi înaintată în cadrul vreunei şedinţe, se va opune categoric.