Reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) au fost de asemenea sesizaţi cu privire la cazul familiei de pe strada Ion Creangă a cărei locuinţă a luat foc şi a ucis două copile, una de 2 şi o alta de 16 ani. Fraţii celei de 16 ani, rămaşi fără acoperiş deasupra capului, au fost luaţi în grija bunicii din partea mamei, care locuieşte la bloc.
Specialiştii de la Direcţia Copilului s-au deplasat la faţa locului pentru a evalua situaţia minorilor, mai ales că aceştia au vârste extrem de mici, gemeni de patru anişori precum şi unul de un an şi câteva luni.
„Copiii sunt în siguranţă în prezent. Se va analiza şi aspectul de neglijenţă a părinţilor să vedem dacă va trebui să intervenim dar deocamdată este prematur să discutăm acest aspect, dacă sunt întrunite elemente de neglijenţă pentru a decădea din drepturile părinteşti, este prematur”, a declarat
Felicia Mihai, şef Centru de Servicii Comunitare pentru minorul aflat în dificultate din cadrul DGASPC.
De asemenea, familia va fi sprijinită financiar de municipalitatea botoşăneană prin Serviciul Public Local de Asistenţă Socială (SPLAS). „
Am făcut o primă evaluare dar nu era momentul să insistăm atunci pentru date complexe în teren având în vedere tragedia care a fost şi faptul că familia se pregătea pentru înmormântare. Am luat legătură cu colegii de la SPLAS care ne-au comunicat că familia va primi un ajutor financiar de urgenţă, se implică dumnealor şi vom ţine legătura cu d-lor în situaţia în care se impune să intervenim pentru a lua copiii în regim de urgenţă”, a mai spus
Cecilia Mihai.
CITEŞTE:
Casă din municipiu cu şase copii, în flăcări, un copil n-a fost găsit - FOTOGALERIE