Acest eveniment este parte a proiectului POSDRU “
ACCES PLUS - pentru o piață a muncii incluzivă”, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 Axa prioritară 6 „Promovarea incluziunii sociale”. Proiectul este implementat de Orașul Siret în calitate de Aplicant împreună cu Institutul pentru Parteneriat Social Bucovina din Suceava,
Direcția Generală de Asistență Socială si Protecția Copilului Botoșani, Asociația pentru Participare Cetățenească Făgăraș, LTL Documentary SRL Alba Iulia și Die Querdenker Austria, alături de Confederation of European Firms, Employment Initiatives and Cooperatives (CEFEC) Belgia ca Parteneri Transnaționali.
Persoanele vulnerabile sunt ajutate să se integreze pe piața muncii
Obiectivul general al proiectului este susținerea dezvoltării educaționale, integrării și reintegrării pe piața muncii a persoanelor vulnerabile din regiunile Nord-Est și Centru a României prin oferirea de servicii suport, programe de formare profesională și sesiuni de formare profesională la locul de muncă, dezvoltate în cadrul unui consorțiu profesionist trans-național.
În cadrul proiectului sunt dezvoltate cinci Centre de Incluziune Socială (CIS-uri), inclusiv CIS Botoșani, care vor funcționa ca centre de consiliere și orientare a grupurilor vulnerabile, persoanelor supuse riscului de marginalizare și excluziune socială.
Se vor organiza diferite activități pentru motivare și dezvoltare
Printre serviciile ce vor fi furnizate de CIS-uri menționăm: activități de motivare pentru grupurile vulnerabile pentru a se integra/reintegra pe piața muncii; dezvoltarea și furnizarea serviciilor care facilitează accesul persoanelor vulnerabile la formare profesională prin recomandarea de cursuri disponibile pe piață; activități în scopul schimbării atitudinii sociale privind grupurile vulnerabile, în special în ceea ce privește mediul de lucru;activități pentru dezvoltarea potențialului profesional al persoanelor vulnerabile și pentru identificarea și dezvoltarea oportunităților de ocupare;activități interregionale și trans naționale în vederea îmbunătățirii accesului și participării grupurilor vulnerabile pe piața muncii; campanii pentru promovarea voluntariatului în activități dedicate integrării pe piața muncii a persoanelor supuse riscului de excluziune socială.
CITEȘTE:
Cursuri pentru „meserii frumoase” scoase la bătaie de AJOFM