Este deja o certitudine faptul ca Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) Botosani a gresit la aplicarea legii 330/2009, cand a efectuat reincadrarea angajatilor incepand cu data de 01.01.2010. Cel putin asta sustin liderii judeteni ai Cartel Alfa.
Şi asta pentru ca, dupa ce anul trecut Tribunalul a pronuntat o sentinta in acest sens (in situatia Irinei Mihalachi, vicepresedinte al Cartel ALFA Botosani), sentinta devenita irevocabila prin decizia Curtii de Apel Suceava, joi Curtea de Apel Suceava s-a pronuntat prin decizie irevocabila in al doilea dosar cu care a fost investita. Este cazul salariatei Loredana Nicolau (fosta Burac), membra a aceluiasi sindicat ALFA, precum si membra in Biroul Executiv al filialei Cartel ALFA Botosani.
Desi Tribunalul Botosani respinsese in prima instanta cererea formulta de salariata, Curtea de Apel Suceava a modificat sentinta Tribunalului si a obligat DGASPC sa includa in salariul de baza al contestatoarei sporurile de stabilitate (10%), de confidentialitate (15%) si de dispozitiv (25%), sporuri pe care angajatorul a refuzat sa le includa la momentul aplicarii legii. Mai mult, tot ieri Curtea de Apel Suceava a respins si cererea DGASPC de revizuire a deciziei irevocabile pronuntata in favoarea salariatei Irina Mihalachi.
“Prin aceste decizii s-a dovedit, inca o data, ca afirmatiile si masurile cuprinse in procesul verbal al Curtii de Conturi (invocat de catre DGASPC in apararea sa) sunt nefondate. Ambele salariate mai sus mentionate au fost reprezentate in instanta de Cartel ALFA Botosani! Îi reamintim d-lui Liviu Nicolae Radasanu, directorul DGASPC Botosani, ca a promis public faptul ca daca instanta de judecata va pronunta o singura decizie irevocabila, va aplica respectiva decizie pentru toti salariatii institutiei, fara a fi necesar cate un proces pentru fiecare dintre acestia. Speram ca dl. Radasanu are onoare si cuvant si isi va respecta promisiunea facuta, avand in vedere ca in acest moment are nu una, ci doua decizii irevocabile, pentru cei doi membri ai Sindicatului ALFA din cadrulfilialei Cartel ALFA Botosani”, a declarat
Marius Orosanu, presedinte Cartel ALFA Botosani.