Patru martori au fost chemați la Tribunalul Botoșani marți dimineață pentru a fi audiați în procesul în care este judecat Florin Țurcanu, alături de tatăl soției sale, Roxana Anușcă.
Unul dintre aceștia a fost directorul executiv al Direcției de Investiții și Achiziții Publice din cadrul Consiliului Județean Botoșani, Antonela Pătrașcu, ale cărei declarații au ajutat în mică măsură, mai ales acuzarea.
Șefa din CJ a fost întrebată în mod special despre trei contracte de achiziție ce au fost atribuite, în urma unor licitații publice, în mandatul lui Florin Țurcanu. Reabilitarea și modernizarea Complexului Monahal Coșula și două drumuri județene, respectiv Pădureni – Coșula – Buda și Botoșani – Curtești – Cristești.
”Știe cumva martorul dacă la vreuna dintre aceste licitații s-a înscris și firma Cornell’s Floor?”, a întrebat procurorul DNA.
Antonela Pătrașcu a explicat procedura aplicată, în conformitate cu legile în vigoare și anume că la licitațiile publice au acces doar membrii comisiei de licitație, compusă de reprezentanți ai compartimentelor interesate și că datele sunt confidențiale, până la atribuirea contractelor.
Datele din aceste contracte sunt publice și pot fi verificate de către oricine, a explicat directoarea din CJ. Iar pentru a putea enumera firmele care participă la o licitație, ar trebui în prealabil să consulte documentele aferente, având în vedere că în unele cazuri numărul ofertelor este unul consistent.
Antonela Pătrașcu a fost de asemenea întrebată cine avea atribuții pentru semnarea acestor contracte de achiziții publice.
”Contractele sunt semnate de compartimentele de specialitate și de președintele CJ, în baza raportului de atribuire întocmit de comisia de licitație”.
- Aceste trei contracte au fost semnate de președintele CJ de atunci?
”Nu știu dacă a semnat personal dl Țurcanu, cu precizarea că se putea delega dreptul de semnătură unuia dintre vicepreședinți sau administratorului public”.
Antonela Pătrașcu a mai declarat că nu îl cunoaște pe omul de afaceri Marcel Bârsan, că nu știe dacă Florin Țurcanu a influențat în vreun fel sau altul aceste contracte de atribuire a unor lucrări publice și nici dacă fostul președinte al CJ Botoșani a lansat promisiuni către unii dintre primari, de alocare de resurse financiare.
Oana Sava
Nov 26, 2024
CLIPUL ZILEI 25 noiembrie 2024: S-a știut în interiorul PNL, Ciucă fără șanse în turul doi
Oana Sava
Nov 25, 2024
Remarcă din sediul PNL: La nivel de Botoșani sunt catastrofali și PSD și AUR, ca oameni – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 25, 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 25, 2024