La o lună de la concurs câştigătorul încă este simplu cornist
Pe 23 februarie
Mihai Sârbu, cel care a condus
Filarmonica de Stat Botoşani până în decembrie 2013, a câştigat concursul organizat de
Primăria Botoşani pentru ocuparea postului de director al instituţiei. Nici până în ziua de astăzi nu a redevenit însă efectiv director.
„Autoritatea contractantă are dreptul ca în termen de zile de la comunicarea rezultatelor finale să semneze contractul de management. Mi-a fost dat proiectul de contract să-l citesc, dar nu l-am semnat”, ne-a declarat
Mihai Sârbu.
Acesta se aşteaptă ca la şedinţa Consiliului Local Botoşani din 28 martie să se introducă pe ordinea de zi un proiect de hotărâre privind numirea sa în funcţia de director la
Filarmonica de Stat Botoşani.
Procedura a fost întârziată de faptul că Daniel Boghian, contracandidatul său, a formulat o contestaţie, astfel încât anunţul final privind stabilirea câştigătorului şi implicit termenul de semnare a contractului de management s-au decalat.
CITEŞTE ŞI:
Boghian îngenuncheat definitiv de Sârbu la Filarmonică
Interimatul se apropie de final
Problema este că interimarul directorului Liviu Buiuc se apropie de expirare.
„Managerul interimar va asigura organizarea, gestionarea şi conducerea instituţiei până la data începerii executării noului contract de management încheiat în urma desfăşurării concursului de management ce se va organiza conform HCL 349/28.11.2013, dar nu mai mult de 120 de zile calendaristice”, se specifica la articolul 2 al hotărâri iprin care
CL Botoşani la numit manager.
Hotărârea respectivă a fost adoptată pe 20 decembrie, ceea ce înseamnă că au trecut deja 96 de zile.
CITEŞTE ŞI:
Primarul, victorie la jumătate pentru instituţiile de cultură
Unul pauză, altul boală
Ieri am fost la
Filarmonica de Stat Botoşani, unde ni s-a comunicat că
Liviu Buiuc nu se află la serviciu şi nici nu vine în cursul zilei de marţi. Culmea,
Mihai Sârbu, cel care ar trebui să preia prerogativele de director, s-a îmbolnăvit chiar înainte de intrarea într-un concert. Vineri seară acesta trebuia să cânte la corn, la concertul simfonic dirijat de Alexandru Ganea, însă a făcut o criză şi a ajuns direct la Spitalul Judeţean, după care şi-a luat concediu medical. Concertul a fost totuşi susţinut pentru că fusese chemat şi un colaborator, care l-a înlocuit în ultimul moment.
(S.B.)