Ca și alte sfințiri de lăcașe de cult și cea care a avut loc duminică la Biserica Sfântul Ioan Iacob din zona industrială s-a încheiat cu acordarea unor distincții de către IPS Teofan.
Mitropolitul Moldovei și Bucovinei i-a premiat, printre alții, pe Adriana Zăiceanu, administratorul public de la Primăria Botoșani și pe Ionel Panțiru, directorul SC Nord Proiect SA pentru sprijinul adus la ridicarea lăcașului de cult. Acesta a fost construit între anii 2011 – 2016 sub oblăduirea părintelui paroh Constantin Zaiț, înlocuind în acest fel vechea biserică din lemn.
”A fost o lucrare grea, dar cu mila Domnului s-a săvârșit într-un timp relativ scurt și ne bucurăm astăzi pentru această zi. De aceea, permiteți-mi în numele Sfintei Mitropolii, să mulțumesc tuturor celor de față, ctitorilor celor știuți și neștiuți, donatorilor și sprijinitorilor acestei frumoase realizări. Și în primul rând se cuvine a arăta gratitudinea Sfintei Mitropolii pentru părintele paroh, care împreună cu familia, cu Consiliul Parohial și cu dvs., enoriașii parohiei sau alți credincioși din oraș sau din împrejurimi, au ajutat cu mila Domnului”,
IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.
În alocuțiunea sa, părintele protoop Lucian Leonte a menționat că SC Nord Proiect SA a întocmit proiectul lăcașului de cult pe cheltuială proprie, iar părintele paroh a mulțumit pentru sprijin atât soției sale, Luana Mihaela, cât și părintelui Grigore Diaconu.
Epitropul Vasile Sandu, dirigintele de șantier Mihai Lăcătușu, plecat mult prea devreme dintre noi, Valerică Călugăreanu, Laurențiu Vatamanu și Gicu Onofrei, dar și alții, s-au regăsit la rândul lor printre cei care au primit distincție de vrednicie. (S.B.)
VEZI ȘI:
Un botoșănean declarat cea mai obedientă slugă a lui Ceaușescu, dormea la ușa dictatorului
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Apel de la o instituție de stat pentru botoșăneni: Atenție la produsele false „de post”
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Se pensionează o judecătoare de la Tribunalul Botoșani
Oana Sava
Nov 14, 2024