Este vorba despre un vechi angajat al unității medicale, dar care a activat și în Italia și Marea Britanie.
Spitalul Județean de Urgență „Mavromati”, una dintre cele mai mari unități sanitare din țară, aflat în administrarea Consiliului Județean Botoșani, are de duminică, 14 februarie, un nou director de îngrijiri.
Este vorba de asistentul principal Emil Florentin Andrei, care activează în cadrul UPU-SMURD aproape de la înfiinţarea unităţii.
„Pe domnul Florentin Andrei l-am delegat pe postul de director de îngrijiri pentru o perioadă de trei luni, deoarece mandatul interimar al doamnei Coca-Stela Crîșmaru a ajuns la final. Alegere domnului Florentin Andrei am decis-o împreună cu specialiștii Spitalului Județean în urma unei ample analize și a primat faptul că este un specialist foarte bun și că de mai bine de 15 ani lucrează ca asistent principal în Unitatea de Primiri Urgențe. În condițiile epidemiologice actuale și al provocărilor pe care le aduce modernizarea unității spitalicești experiența lui este un plus pentru echipa de management a Spitalului Județean. Așa cum a făcut-o și în cazul celorlalte instituții aflate în subordine și în care s-a pus problema schimbării echipei de conducere, am decis să susțin un specialist cu o bună reputație, domnul Florentin Andrei nefiind membru al vreunui partid politic”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean.
Florentin Andrei activează în cadrul Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” din 1998, cei mai mulți ani lucrând în UPU. De asemenea, a luat contact direct cu sistemele medicale din străinătate, lucrând în perioada 2004-2006 în Italia și între 2015 și 2018 în Marea Britanie, în cadrul unui spital universitar de urgență.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Doina Federovici: Împreună ducem tradițiile populare mai departe
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Bărbați prinși pe camerele video în timp ce își descărcau „gunoiul” din dubă
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Valeriu Iftime: Atâta ignoranță și lipsă de empatie rar mi-a fost dat să văd…
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Concluzia lui Emil Săndoi, după ce Poli Iași a remizat la Botoșani în derby-ul Moldovei
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024