Un şef de instituţie de la Botoşani susţine că a primit ameninţări cu moartea de la un om de afaceri locali care a fost sancţionat de instituţia pe care o conduce. Cel care acuză este comisarul şef de la Garda de Mediu care susţine că a primit ameninţările din partea fostului patron al abatorului închis în luna aprilie 2013 din Cătămărăşti.
Odată cu amenda de 30.000 de lei aplicată comisarii de la Garda de Mediu au luat şi măsura închiderii unităţii. Fapt care ar fi avut anumite repercusiuni asupra lui Răzvan Rotaru.
„Pentru abatorul închis de la Cătămărăşti am fost ameninţat cu moartea în OMV de către fostul proprietar. În OMV, de către fostul acţionar de acolo, că dacă mai vin şi mai calc pe acolo cu jandarmii că pe noi aşa ne obligă legea…Sunt camerele de la OMV şi se pot lua înregistrările”, a declarat
Răzvan Rotaru, comisar şef CJGM.
Social democratul a declarat că nu şi-a pus mintea să depună plângere la Poliţie şi la momentul în care, pe linie de partid, a fost propus pentru preluarea acestei funcţii şi-a asumat şi întreaga responsabilitate.
[[banner]]
„Nu am depus plângere la Poliţie, nu îmi este frică, eu mă uit după toţi nebunii? Hai să fim serioşi... Problema este în felul următor: eu ştiu că este o instituţie foarte grea, cu multe presiuni, dar pe mine nimeni nu mă poate forţa să spun la comisari într-un fel sau altul. Eu le-am spus şi celor de la mine de la partid că-mi voi proteja oamenii. Dacă vor să mă lase să-mi fac treaba bine, dacă nu…” a mai spus
Răzvan Rotaru.
Abatorul de la Cătămărăşti a fost închis pentru deversări de reziduuri în urma operării acţiunii de sacrificare a animalelor.
CITEŞTE:
Abator închis la Cătămărăşti şi amendă uriaşă de la autorităţile de mediu