Pe 30 septembrie expiră perioada de detaşare a directorului executiv al unei instituţii de la Botoşani.
Gabriel Ciochină, director executiv la Direcţia de Sănătate Publică Botoşani intenţionează să revină la DSP Brăila, pentru că nu mai este de acord cu o posibilă prelungire a detaşării
Gabriel Ciochină s-ar putea întoarce la finalul lunii septembrie a anului în curs pe funcţia de director executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Brăila. Acesta a fost detaşat prin ordin de la Ministerul Sănătăţii, pe aceeaşi funcţie, la DSP Botoşani, la începutul lui aprilie.
După cele şase luni de detaşare, prelungirea perioadei de detaşare se poate face doar cu acordul angajatului respectiv. În acest sens, Ciochină nu mai vrea să stea la DSP Botoşani şi speră să se întoarcă la Brăila, la încetarea perioadei de detaşare.
“Detaşarea mea este până la 30 septembrie 2017. Pot să mă întorc mai devreme, doar dacă domnul ministru revine la ordinul iniţial. Se susţin în luna septembrie şi nişte concursuri pe posturile vacante de aici, şi în situaţia în care se promovează sau se face vreo numire pe funcţie anterior acestei date, bineînţeles că pot reveni mai devreme la Brăila. Eu mi-am exprimat punctul de vedere prin care nu sunt de acord cu prelungirea detaşării. Am făcut adresă în acest sens şi mi s-a confirmat că detaşarea este doar până la finalul lunii septembrie”, a declarat Gabriel Ciochină.
În prezent, funcţia de director executiv al DSP Brăila este ocupată de inspectorul Dănuţ Petrescu. Acesta a activat în cadrul compartimentului de Inspecţii al Direcţiei, până în momentul numirii temporare în locul lui Gabriel Ciochină.
Potrivit presei locale din Botoşani, Ciochină o înlocuieşte pe directoarea Silvia Tudorache, care, la rându-i, a fost transferată la DSP Tulcea. Şefa instituţiei tulcene, Laurenţia Mariana Militaru, a fost pusă sub acuzare de procurorii DNA pentru săvârşirea a trei infracţiuni de abuz în serviciu. (Sursa: Obiectiv Br)
Vecinii sparg gheața cu băncile inteligente, la Botoșani există și în comune
Redacția Botoșăneanul
Jan 16, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 16, 2025
O casă a fost răpusă de flăcări în această dimineață la Botoșani: Un bătrân a rămas pe drumuri
Redacția Botoșăneanul
Jan 16, 2025
Incendiu de proporţii într-o localitate din Botoşani: O întreagă anexă a fost cuprinsă de flăcări
Redacția Botoșăneanul
Jan 16, 2025
O fetiță are nevoie de ajutor: Fiecare secundă contează, iar timpul nu este de partea noastră
Redacția Botoșăneanul
Jan 16, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile