Este cazul
directorul adjunct de la SC Eco-Sal SA, societate la care
Consiliul Judeţean Botoşani este principalul acţionar.
Viorel Coman a ocupat postul cu titlu de interimat din septembrie, iar din martie a deţinut funcţia prin concurs. Ironia sorţii, chiar din a treia lună a anului nu şi-a mai primit salariul. Societatea avea trei angajaţi plus o colaborare cu un contabil şi a trebuit să plătească peste 40.000 de lei pentru licenţa de la ANRSC, CJ a recapitalizat firma în primăvară cu 30.000 de lei, s-au plătit
nişte datorii şi nişte lefuri, însă adjunctul a fost sărit din schemă.
“Nu este nici o decizie în cadrul unităţii că nu mi se dau banii. În momentul când trebuie să iei o decizie, pe lângă argumente verbale, trebuie să vii şi cu dovezi scrise”, a afirmat
Viorel Coman.
Potrivit acestuia, alţi angajaţi şi-au primit banii inclusiv pentru luna mai. El avea contract de mandat pe patru ani, însă preşedintele CJ Botoşani, Florin Ţurcanu, tocmai a anunţat că se sistează activitatea
SC Eco-Sal SA până la fuziunea cu SC Parc Industrial Botoşani SA.
Viorel Coman speră ca după înfăptuirea unificării să îşi primească salariul pentru perioada mai – iulie.
“Şi eu am restanţe la salariu”, a spus
Cristian Lazarovici, director general demisionar al Eco-Sal.
Societatea mai are angajată o secretară.
(S.B.)
CITEŞTE ŞI:
Societate din CJ fără director și cu salarii suspendate: Erau șefi toți