Iz de schimbare în rândul directorilor instituţiilor de cultură aflate în subordinea Consiliului Judeţean. Trei conducători ai acestor structuri se află pe picior de plecare, doi din cauza vârstei înaintate iar un al treilea după o evaluare în care nu a reuşit să obţină calificativul care să îi permită continuarea actului managerial.
"Trebuie să scot postul la concurs"
Conform rezultatului final făcut public de CJ,
Miluţă Jijie, directorul Memorialului Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu, a obţinut la evaluarea finală o notă 9, el fiind de altfel singurul director de instituţie culturală care nu a fost notat cu 10. Ceea ce înseamnă că, potrivit legii, postul său ar urma să fie scos la concurs. Şeful CJ susţine că nu are cunoştinţă despre motivele pentru care Jijie nu a primit nota maximă. „
Nu mă întrebaţi pe mine, nu am făcut eu parte din comisie, eu am rămas foarte surprins când mi s-a arătat, putea să îi dea peste 9 sau 8, că aşa îi mai trebuia încă o sutime ca să nu scot postul la concurs. La ora actuală conform legii el nu mai poate să vină cu un proiect de management, trebuie să îi scot postul la concurs, să se înscrie la concurs, el sau alţii care mai doresc”, a declarat
Florin Ţurcanu, preşedintele CJ.
"Îmi propun să nu ajungă acolo oameni politici"
Totodată, acesta a mai menţionat că îşi menţine poziţia cu privire la pensionarii aflaţi în fruntea unor instituţii, în ciuda experienţei dobândite de aceştia de-al lungul anilor. În această situaţie se regăsesc
Ioan Cobâlă, director la Orchestra Populară Rapsozii Botoşanilor şi Ion Ilie, director la Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale.
„
Nu am nimic cu ei, apreciez experienţa dumnealor, dl. Cobâlă poate să rămână consilier în cadrul instituţiei, la fel dl. Ilie, cu tot respectul îi apreciez, le-am dat calificativ 10, sunt oameni care au demonstrat dar trebuie şi cu ajutorul lor să promovăm oameni care îşi doresc să activeze o perioadă mai lungă de timp. La un moment dat trebuie să găsim o soluţie. O să scot posturile la concurs şi cine o să îndeplinească condiţiile o să promoveze şi sper să vină cei mai buni oameni”, a mai spus
Ţurcanu care a dat asigurări că pe posturile de conducere lăsate libere de cei ajunşi la vârsta de pensionare nu vor ajunge politruci. „
Îmi propun să nu ajungă acolo oameni politici doar de dragul că sunt oameni politici. Să ajungă cei mai buni specialişti, asta vă pot asigura că nu îmi doresc acest lucru”, a încheiat
Ţurcanu. Funcţiile de conducere din instituţiile de cultură mai sus menţionate ar urma să fie scoase la concurs după şedinţa ordinară de CJ din această lună când se va supune spre aprobare noua organigramă a instituţiei.
CITEŞTE:
Proces la Memorialul Ipoteşti: Drepturi salariale cerute la bară de un fost director PDL