Noul Cod Administrativ care a intrat în vigoare anul acesta a dublat o parte dintre funcțiile de conducere acolo unde acestea nu sunt ocupate prin examen.
Cu alte cuvinte aceste situații se aplică acolo unde sunt numiți directori cu delegare. Iar Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA) este una dintre instituțiile unde în mod normal ar fi trebuit să se dubleze numărul directorilor adjuncți, pentru că prevederea din Codul Administrativ la ei face referire.
Titulatura îi ajută însă cel mult la CV și asta pentru că nu sunt remunerați și pentru atribuțiile de conducere, adică nu primesc niciun ban în plus la salariu.
Lăcrămioara Pătrăuceanu care a fost numită cu delegație director economic în luna iulie 2019. Ea ar fi trebuit să împartă postul și atribuțiile cu un alt coleg, care ar fi preluat o parte din sarcinile sale de serviciu. Regula era ca al doilea director să fie din rândul salariaților.
Însă momentan acest lucru nu s-a întâmplat.
„Nu am primit nicio decizie de la București”,
a precizat Elena Lăzăruc, directorul plin al instituției
Elena Lăzăruc a declarat că este posibil ca postul să fie scos la concurs și atunci nu va mai fi numit încă un director.
La Direcția Agricolă Județeană (DAJ) a fost numit al doilea adjunct din luna august. Între timp însă a fost scos la concurs și postul de director adjunct, iar concursul va avea loc în luna noiembrie. Și va fi ocupat de o singură persoană fără a mai fi nevoie de împărțirea atribuțiilor.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Festivalul-Concurs „Mihail Sorbul” și-a desemnat câștigătorii
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
ACUM: Noii consilieri locali adunați în ședință, o demisie în plen
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
ACUM la Botoșăneanul TV: Putere feminină pentru Parlamentul României – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Bărbat prins FĂRĂ permis după un control al polițiștilor de frontieră
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Se schimbă vremea: ANM a actualizat PROGNOZA pentru următoarele patru săptămâni
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024