Compania de termoficare a orașului are de două zile conducere nouă. Un tânăr economist i-a luat locul fostului director Florin Sandu, deocamdată cu titlu de interimat.
Numirea sa a fost făcută în ședința Consiliului de Administrație și este valabilă pentru o perioadă de două luni, până la organizarea unei selecții, de către un operator autorizat.
Noul director este Bogdan Varasciuc (foto jos). Ultimul loc de muncă de la care a venit la Modern Calor, a fost la Primăria Curtești, din postura de șef birou buget, impozite și taxe locale și resurse umane.
Deocamdată se află la stadiul de acomodare cu activitatea de la companie de termoficare, de care nu este totuși străin având în vedere că în trecut a lucrat timp de cinci ani la SC Termica SA, societate intrată între timp în faliment.
„Ieri (joi, 24 iunie, n.r.) a fost prima zi în care am venit efectiv la serviciu, am și semnat contractul de mandat și am făcut demersurile administrative pentru înregistrarea la Registrul Comerțului și tot ceea ce trebuie. Cu banca încă nu am reușit să facem specimen de semnătură. Sunt încă în etapa de preluare a atribuțiilor de la fostul director Florin Sandu”,
Bogdan Varasciuc, director interimar Modern Calor
În primele două zile, noul director s-a întâlnit cu șefii de departamente din cadrul Modern Calor pentru a avea o imagine detaliată a activității interne. Și a avut contact cu prima „provocare” din postura de director.
Și anume, o obligație contractuală de la achiziția a două motoare care produc energie electrică. Primul a înregistrat deja 52.000 de ore de funcționalitate, iar al doilea 55.000.
„La 60.000 de ore de funcționare producătorul recomandă o revizie generală. Practic, motoarele sunt în garanție până acolo, după care trebuie făcut o reparație capitală și se mai prelungește durata de viață a motoarelor cu încă 60.000 de ore. Dar reparația capitală aceasta presupune niște costuri mari, noi nu am avut încă o întâlnire, chiar am discutat cu dl director Bosovici să convenim o modalitate, pentru că la un motor reparația este undeva la 900.000 de euro. Noi avem două motoare, ar veni 1,8 milioane pentru o reparație capitală. Așa recomandă producătorul”,
Bogdan Varasciuc, director interimar Modern Calor
Urmează o discuție cu reprezentanții companiei care a produs motoarele pentru eșalonarea plății de 1,8 milioane de euro, încercându-se ca acest grafic să fie calculat pe următorii 10 ani de zile, pentru ca efortul financiar să nu aibă un impact negativ asupra companiei.
Noul director mai spune că energia electrică produsă de Modern Calor se vinde către OPCOM – companie din cadrul Transelectrica. Un lucru mai puțin știut este faptul că la Botoșani cantitatea de energie electrică produsă este una considerabilă și o depășește pe cea termică, care înseamnă până la urmă obiectul principal de activitate al societății.
Restul veniturilor provin din energie termică, cu tot cu subvenția primită de la municipalitate.
Bogdan Varasciuc are 41 de ani, este căsătorit și are doi copii. Din 2019 a fost șeful biroului buget, impozite și taxe locale și resurse umane din Primăria Comunei Curtești, unde un an înainte a ocupat postul de inspector superior în cadrul aceluiași birou.
În perioada 2013 – 2018 a lucrat pe un post de economist la SC Termica SA, iar înainte de asta a mai activat ca agent vânzări, inspector contabil în domeniul asigurărilor, dar și subofițer operativ principal la Inspectoratul pentru Situații de Urgență.
Bogdan Varasciuc este și expert ANEVAR - Asociația Națională a Evaluatorilor Autorizați din România.
Este un economist licențiat la Universitatea Alexandru Ioan Cuza Iași, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, unde a obținut și un master. În prezent, studiază la Universitatea Ștefan cel Mare Suceava, Facultatea de Drept și Științe Administrative.
Noul director al Modern Calor a recunoscut că în prezent compania de termoficare se confruntă cu o gravă criză de imagine.
Iar așteptările din partea acționarilor sunt așadar extrem de ridicate. De criza de imagine poate că este responsabil și fostul director Florin Sandu, care a evitat cu obstinație dialogul cu mass-media și chiar cu acționarii, în speță Consiliul Local, unde a refuzat categoric să se prezinte pentru a oferi răspunsuri la întrebările aleșilor locali. Florin Sandu a rămas în continuare salariat la SC Modern Calor SA.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Angajări la Urgențe: POSTURILE scoase la concurs
Oana Sava
Nov 15, 2024
Șofer BĂUT scos din trafic de polițiști: A fost condus la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
DE ASTĂZI: Vicepreședinte nou delegat la Judecătoria Botoșani
Oana Sava
Nov 15, 2024
Vot la CJ pentru două spitale noi, Iftime: Insist foarte mult ca acest proiect să treacă
Oana Sava
Nov 15, 2024