În urma ultimei probe din concurs, respectiv cea de interviu, toţi cei trei candidaţi pentru funcţiile de directori la Filarmonică, Teatrul Mihai Eminescu şi Teatrul de Păpuşi Vasilache, au fost declaraţi admişi.
„
Toţi cei trei candidaţi au fost admişi la concursul organizat pentru ocuparea funcţiilor de directori în cadrul instituţiilor de cultură subordonate municipalităţii”, a declarat
Cătălin Alexa, viceprimarul municipiului Botoşani. Astfel, de departe cel mai apreciat a fost Traian Apetrei, pentru conducerea Teatrului Mihai Eminescu care a fost notat de comisia de examinare şi evaluare atît la proba de susţinere a proiectului de management cît şi la cea de interviu, cu nota maximă, adică nota 10. El este urmat, la note, de actorul Florin Aioniţoaiei candidat pentru funcţia de director la Teatrul Vasilache, nu media finală 9,64, el obţinînd 9,43 la proba de susţinere a proiectului de management şi 9,86 la proba de interviu. Ultimul însă nu şi cel din urmă, respectiv Mihai Sîrbu care şi-a depus candidatura pentru postul de manager la Filarmonică a obţinut nota 9,25 la pima dintre cele două probe ale concursului, respectiv 9.00 la proba de interviu.