166 de directori și-au început activitatea la Botoșani, în fruntea unităților de învățământ preuniversitar, începând cu data de 9 ianuarie 2017.
Cea mai mare parte dintre ei au fost numiți pe posturi ca urmare a concursurilor organizate spre finele anului trecut.
Un număr de 55 de persoane ocupă funcțiile de directori de școli prin detașare în interesul învățământului, după ce posturile fie nu au fost ocupate prin concurs, fie nu a existat nici un candidat.
Botoșani nu se regăseşte în categoria judeţelor unde directorii de şcoli au fost menţinuţi în funcţie, deşi nu s-au prezentat la concursul organizat anul trecut, sau nu l-au promovat.
Asta după ce, Ministerul Educației a transmis o adresă către Inspectoratul Școlar Județean prin care a dat o derogare ca pe posturile de director să fie numite și persoane care nu au promovat concursul.
Adresa a fost aprobată şi semnată de Pavel Năstase, ministrul Educaţiei, şi de Liviu Pop, numit secretar de stat în Ministerul Educaţiei, fost lider sindical.
Prin metodologia de concurs iniţială se stabilea clar că directorii care nu s-au prezentat la concurs, sau l-au picat, nu mai pot rămâne la conducerea acelor unităţi de învăţământ.
CLICK MAI JOS PENTRU LISTA FINALĂ A DIRECTORILOR DE ȘCOLI
LISTA FINALA DIRECTORI
Polițiștii au umblat noaptea după hoții de lemne, un sucevean a fost amendat la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Viorel Iliuță: PSD – campion la promisiuni, dar și la glume proaste
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Cătălin Silegeanu și Ariadna Cîrligeanu: Angajament și speranță pentru viitorul României
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Curse de pe Aeroportul Iași către o destinație așteptată – PROGRAMUL
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024