Perioada de opoziţie a rarefiat şi nu prea liberalii botoşăneni. La adunarea generală de sâmbătă desfăşurată la Teatrul Mihai Eminescu au participat peste 300 de persoane, iar printre aceştia s-au numărat foşti şi actuali directori PNL.
De la director la lider de sindicat
În sală au fost prezenţi Doru Alupoaie, directorul Administraţiei Financiare Dorohoi, care a stat alături de Gelu Ţigănucă, fost director adjunct al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice. Câteva rânduri mai sus a luat loc Pavel Rusu, ex-inspector şcolar general, iar pe scenă a stat toată şedinţa Victor Trofinov, fostul şef al Serviciului Judeţean de Metrologie Legală, care a fost de altfel prezentat ca unul dintre puţinii foşti conducători de instituţii rămaşi în partid. Nici lumea sindicală nu a lipsit, ea fiind reprezentată de Corneliu Rusu Apopei, liderul sindical de la CN AT Laurian, unul dintre cei mai vocali profesori la protestele cadrelor didactice din luna martie.
Copii şi pensionari
În sală au fost prezenţi şi o mulţime de pensionari, PNL-ul având de altfel o organizaţie de profil, al cărei lider Ernest Pap a avut şi o alocuţiune, dar şi mai mulţi copii de grădiniţă. Pentru o bună parte a participanţilor şedinţa pare să fi fost un lucru foarte important deoarece şi-au făcut mai multe poze cu telefonul sau aparatul de fotografiat. La şedinţă a luat parte şi Liviu Andronic, directorul Şcolii Populare de Arte şi Meserii, Dan Bacinschi, fostul director al Direcţiei Judeţene de Statistică, venit împreună cu soţia, precum şi fata ex-senatorului Dinu Secrieru, care a primit diploma în locul tatălui său care nu a putut veni la adunare.
Spre final
Cătălina Lupaşcu a făcut apel la Gheorghe Iavorenciuc, preşedintele filialei municipale a PNL, să pună capăt şedinţei:
„Ghiţă, gata, Ghiţă!”. În cadrul întrunirii acesta şi-a prezentat raportul de activitate pe anul precedent, iar Gheorghe Sorescu, persoana nominalizată de PNL pentru funcţia de primar, şi-a lansat programul
„Botoşaniul liberal – Botoşaniul pentru Botoşăneni” -.Pentru că mai sunt multe de făcut.